Pachet Dumitru Popescu

Descriere

Muzeul de ceara, Vol. 1 - Dumitru Popescu     Eroul lui Dumitru Popescu este, la inceputul romanului, un sef respectat, adulat, temut. Despina (care si-a asumat din capul locului, printr-un soi de contract cu sotul ei, foarte tanar pe atunci, raspunderea pentru „plenitudinea vietii lui intime”) i-a alcatuit si o „curte”, de rude si de cunoscuti, care, in cite o seara, il distreaza cu glumele lor, il relaxeaza, il scot din priza. Primul capitol il arata pe Harnagea in mijlocul „curtii lui”. Autorul creioneaza citeva portrete memorabile. Sergiu insusi ne apare ca un om tare (pe situatie si pe sine), capricios, brutal si stiind perfect ca toti musafirii depind prea mult de el ca sa ii fie cu adevarat prieteni. La fel de repede si de sigur sunt portretizati colegii lui Harnagea, la sedinta de la minister, in capitolul al doilea. *     Sergiu urmeaza o scoala de machiavelism. Invata sa atace si sa se apere, sa se disimuleze, sa fie dur si ipocrit, direct si ocolit, dupa imprejurari. Invata mai ales sa suporte umilintele: aceasta e scoala cea mai grea. Scoala carierismului si a puterii. Tactica si strategia obtinerii puterii sunt studiate meticulos de D. Popescu, cu bune intuitii psihologice. Harnagea, intors acasa dupa ce a fost uns director, la Despina lui fara de care n-ar fi izbutit nimic, simte brusc fragilitatea de portelan, raceala calculatei femei.   *     Construit strans, fara labartare, scris cu mana sigura, extrem de autentic, plin de observatii de viata, dar si de idei, Muzeul de ceara este un bun roman social si psihologic, care se citeste pe nerasuflate.       Nicolae Manolescu, „Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu” Muzeul de ceara. Vol. 2 - Dumitru Popescu     Eroul lui Dumitru Popescu este, la inceputul romanului, un sef respectat, adulat, temut. Despina (care si-a asumat din capul locului, printr-un soi de contract cu sotul ei, foarte tanar pe atunci, raspunderea pentru „plenitudinea vietii lui intime”) i-a alcatuit si o „curte”, de rude si de cunoscuti, care, in cite o seara, il distreaza cu glumele lor, il relaxeaza, il scot din priza. Primul capitol il arata pe Harnagea in mijlocul „curtii lui”. Autorul creioneaza citeva portrete memorabile. Sergiu insusi ne apare ca un om tare (pe situatie si pe sine), capricios, brutal si stiind perfect ca toti musafirii depind prea mult de el ca sa ii fie cu adevarat prieteni. La fel de repede si de sigur sunt portretizati colegii lui Harnagea, la sedinta de la minister, in capitolul al doilea. *     Sergiu urmeaza o scoala de machiavelism. Invata sa atace si sa se apere, sa se disimuleze, sa fie dur si ipocrit, direct si ocolit, dupa imprejurari. Invata mai ales sa suporte umilintele: aceasta e scoala cea mai grea. Scoala carierismului si a puterii. Tactica si strategia obtinerii puterii sunt studiate meticulos de D. Popescu, cu bune intuitii psihologice. Harnagea, intors acasa dupa ce a fost uns director, la Despina lui fara de care n-ar fi izbutit nimic, simte brusc fragilitatea de portelan, raceala calculatei femei.   *     Construit strans, fara labartare, scris cu mana sigura, extrem de autentic, plin de observatii de viata, dar si de idei, Muzeul de ceara este un bun roman social si psihologic, care se citeste pe nerasuflate.       Nicolae Manolescu, „Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu” Diformitatea liniilor in portret - Dumitru Popescu In anii 1995-1996 am tinut in presa o rubrica zilnica sub titlul „Panorama tranzitiei”. Consemnam anomaliile sociale, morale si psihologice ale etapei, modul distorsionat, hidos dar si ilar in care romanii se adaptau (din instinct si cu fler) imperativelor noii vieti comunitare – totul reiterat de fapt, caci fusese impregnat in filmul genetic antebelic. Rasfoind modesta cronica a „chinurilor facerii” acestui destin romanesc redivivus, i-am gasit o oarecare semnificatie: aceea de album cu instantanee, in care adultul de astazi sau, ma rog, junele maturizat prematur, isi descopera mimetismul infantil ce-i anunta personalitatea. Am facut o selectie din cotidiana prestatie publicistica de aproape doi ani, alegand ce mi s-a parut mai pregnant sub raportul anticiparii portretului romanesc actual (inca incomplet conturat), incarcat de linii diforme – dramatice, dar si comic grotesti – ce incep sa ne sperie. Se ofera astfel cititorilor punctele de plecare ale unei evolutii (sau involutii) pe care nimic nu pare sa o mai poata opri sau corecta.