O voce patetica si feroce
Descriere
„De ce plecase Dana? Gasi doar doua explicatii, ce oscilau ca doua talere intr-un cantar. A plecat, presupunea, pentru a-si rezolva propriile probleme de viata, si aceasta ipoteza aducea totul la nivelul deplinei normalitati. Aceasta il facea intelegator, tolerant, indulgent, ba chiar favorabil. Cealalta ipoteza anula insa complet rationala constructie, cu efectele ei benefice asupra sinelui, si deschidea un fel de cutie a Pandorei. Aceasta suna asa: „Nu! A plecat pentru a ma pedepsi". Motivatia unei atare atitudini din partea Danei aparea perfect plauzibila. Asa cum spusese de atatea ori, el ii alterase iremediabil si prezentul si viitorul, ii omorase visele, ii anulase idealul de viata. In plus, a constrans-o sa-si caute alt barbat. „Pe care nici nu-l place", ii aparu lui in minte, inopinat.”