Drept institutional al Uniunii Europene. Editia a-3-a
Descriere
Suntem in anul 2023, an in care Uniunea Europeana este implicata financiar, economic, informational, logistic si sentimental intr-un razboi sangeros cu unul dintre statele membre cu statut permanent al Consiliului de Securitate ONU, iar lumea globalizata este in criza pandemica, alimentara, climatica si energetica. Totodata, climatul european actual a fost afectat, pe de o parte, de actiunile Comisiei Europene, care, abandonand misiunea sa de „gardian al tratatelor”, s-a inscris pe un drum al nerespectarii principiilor fundamentale ale dreptului unional in domeniul egalitatii de tratament al statelor membre, migratiei si azilului, respectiv in ceea ce priveste „neutralitatea bugetara unionala”, iar pe de alta parte, de actiunile unora dintre statele membre ale Uniunii Europene, care au inceput sa adopte fie atitudini populiste discriminatorii, fie de negare a identitatii de gen, ori au devenit promotorii unui razboi total impotriva Rusiei. In aceste conditii, este foarte important ca juristii, in general, si studentii la drept, in special, sa incerce sa ramana fideli idealurilor ctitorilor procesului de integrare europeana, care au vrut sa inlocuiasca razboaiele nesfarsite de pe continentul european cu pacea eterna si sa cunoasca stadiul actual al reglementarii pozitive si al teoriei dreptului institutional al Uniunii Europene, pentru a putea discerne singuri daca integrarea europeana care avea ca scop initial faurirea „pacii perpetue” este sau nu pusa in pericol. De la publicarea celei de-a doua editii a cursului Drept institutional al Uniunii Europene au trecut cinci ani in care, desi nu a intervenit un nou tratat de revizuire a dreptului unional primar, au fost inregistrate mai multe evenimente de cotitura pe plan european, de care tine cont noua editie. Printre cele mai importante astfel de evenimente tratate in aceasta lucrare, amintim: – s-a activat prima data clauza pasarela prevazuta de art. 48 din TUE sub forma procedurii de revizuire simplificata a tratatelor de infiintare; – s-a infiintat Parchetul European, tarile membre renuntand in premiera la o parte din atributiile lor de suveranitate in domeniul dreptului penal si procesual penal; – unul din statele care a influentat in mod hotarator procesul de integrare a parasit Uniunea Europeana in anul 2020, lasand in urma sa nu numai dileme politico-economice, dar si probleme juridice specifice tip BREXIT; – la sistemul de sanctionare al statelor membre, reprezentat de la inceputuri de actiunea de „infringement”, completat de „articolul nuclear” (art. 7 din TUE) orientat spre salvgardarea valorilor fundamentale ale UE, s-a adaugat o procedura de conditionalitate financiara; – s-a format o intreaga jurisprudenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene legata de cetatenia europeana a persoanelor care traiesc in parteneriate sau „casatorii” cu persoane de acelasi sex, de o relevanta deosebita pentru tarile membre din Europa de Est; – functionarea organizatiilor internationale in general si a Uniunii Europene a capatat noi valente si perspective pe timpul razboiului inceput in 2022, ce bantuie Europa. Aceasta a treia editie a lucrarii Drept institutional al Uniunii Europene isi propune, pe langa actualizarile prezentate, sa comprime anumite informatii, dar si sa faciliteze in acelasi timp accesul cititorului la normele de drept pozitiv, grafice si diverse documente, prin introducerea unor coduri QR care intermediaza accesarea unor noi surse de informare.