Calator prin Europa - Epistolar 1925-1930

Descriere

     Intre 1925 si 1930, Giuseppe Tomasi di Lampedusa a calatorit mult. A stat in marile capitale europene, descoperind «blanda frumusete» a Parisului, «bonomia» odihnitoare a Londrei mult iubite, dar si «fascinatia perversa» si enigmatica a «nemiloasei» si lividei metropole care era Berlinul. Itinerariile sale l-au purtat prin Austria, Elvetia, Tirol, ba chiar si in tarile Baltice. Avea treizeci de ani. Calatorea cufundat in literatura europeana, cu o biblioteca la purtator cuprinzand citate indelung frecventate. Calatoria insasi se petrecea in literatura. Le scria in Sicilia verilor sai Lucio Piccolo, poet, si Casimiro Piccolo, pictor. Iar scrisorile sale, aflate undeva intre schita literara si divertismentul burlesc, au o anumita continuitate si creioneaza adevarate intrigi romanesti, avandu-l in centru pe cel care semneaza «Monstrul» si al carui autoportret spectaculos, dar niciodata complezent, se revendica de la personaje literare celebre. Umbra experimentului narativ care este acest epistolar se proiecteaza asupra Ghepardului, indemnandu-ne sa recitim romanul si sa reflectam din nou asupra lui. (Salvatore Silvano NEGRI)           Fragment:       “York -13 iulie - 1927        Scumpul meu Casimiro,     Monstrul se afla din nou la York! Dat fiind ca regelui George i-a venit pe chelie sa mearga sa stea zece zile la Edinburgh impreuna cu intreaga curte, orasul in cauza si cele din imprejurimi nu mai incap de atata lume eleganta si agasanta, iar bietul Monstru, dupa doua zile de sedere in magnificul oras, a trebuit sa-si ia catrafusele, sa faca un tur cu masina pe la lacurile si prin muntii Scotiei si, dupa un drum cu trenul, in care a stralucit prin aptitudinile sale de mare expert in consultat mersul trenurilor, s-a intors la York, ale carui vitralii gotice, ale carui renumite sunci, a carui smantana si ale carui branzeturi par sa fie in chip deosebit binefacatoare delicatei constitutii fizice a Monstrului in chestiune.     Monstrul nu se va lungi in descrieri ale Edinburgh-ului si ale peisajului scotian: ar fi plicticos, asa ca le pastreaza pentru lungile seri de iarna cand nu va avea nimic mai bun de facut. Tine totusi sa declare ca era sceptic cu privire la atractiile muntilor scotieni, dar ca s-a vazut nevoit sa-si schimbe opinia, fiindca respectivele locuri, desi nu cine stie ce inalte, au o trasatura care le deosebeste de orice alt peisaj; mai ales culoarea, din pricina rosului foarte viu al landelor, a nenumaratelor tonuri de brun ale stancilor, a verdelui difuz al brazilor, totul rasfrant si amalgamat adesea in transparenta inghetata a lacurilor, e intr-adevar admirabila; se vede ca natura s-a induplecat si a reusit sa imite la perfectie tablourile marilor peisagisti englezi si scotieni.     Chiar cand era pe punctul de a parasi Edinburgh, i-au lost inmanate Monstrului, reexpediate de la Londra, scrisoarea ta si a lui Lucio si plicul cu fotografii. Plicul era rupt si nu mai erau decat patru fotografii; sper ca nu s-au pierdut din ele.”