Ghepardul

Descriere

Traducere de Gabriela Lungu Editie ingrijita si cuvant inainte de Gioacchino Lanza Tomasi Ghepardul, capodopera lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, apare in „Raftul Denisei“ in tra¬ducerea Gabrielei Lungu, impreuna cu prefata lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicata metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum si cu doua fragmente inedite si cateva poeme cuprinse in asa-numitul „Cantonier al casei Salina“. Ghepardul a fost ecranizat in 1963, in regia lui Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon si Claudia Cardinale in rolurile principale. „Draga Enrico, in mapa de piele vei gasi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare ca prezinta un oarecare interes, pentru ca se refera la un nobil sicilian intr-un moment de criza (ceea ce nu inseamna doar cea din 1860), felul in care el reactioneaza la aceasta criza si cum se accentueaza decaderea familiei sale pana la risipirea ei aproape totala; toate astea vazute dinauntru cu o oarecare participare a autorului si fara nici o ranchiuna. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte si dintotdeauna. Cred ca totul este impregnat de o proprie poezie melancolica. […] Fii atent: cainele Bendico e un personaj foarte important si aproape ca este cheia romanului.“ (Giuseppe TOMASI di LAMPEDUSA, Scrisoare catre Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957) Ilustratia copertei: Pietro Luchini, Portret de tanara (detaliu) Fragment din cartea "Ghepardul" de Giuseppe Tomasi di Lampedusa "Intunericul nu era inca deplin, iar strada, stransa intre zidurile inalte, aparea nespus de alba. Imediat ce se iesea de pe domeniul Salina se zarea, in stanga, vila pe jumatate naruita a familiei Falconeri, apartinand lui Tancredi, nepotul caruia Principele ii era tutore. Un tata cheltuitor, insurat cu sora Principelui, risipise toata averea si apoi murise. Fusese una din acele ruinari totale cand se dau la topit pana si fireturile de argint de pe galoanele livrelelor. La moartea mamei, Regele incredintase tutela orfanului, care pe atunci avea paisprezece ani, unchiului Salina. Baiatul, aproape necunoscut inainte, ii devenise foarte drag irascibilului Principe care descoperea in el o veselie rebela, un temperament frivol cu neasteptate crize de seriozitate. Fara sa si-o marturiseasca, ar fi preferat ca el sa fie fiul lui, primul nascut, in locul mototolului de Paolo. Acum, la douazeci de ani, Tancredi se distra cu banii pe care tutorele nu refuza, scotandu-i uneori din buzunarul propriu. „Cine stie ce-o mai fi punand la cale, afurisitul ala", se gandea Principele in timp ce trecea pe langa vila Falconeri, careia uriasa bougainvillea ce-si revarsa peste poarta cascada florilor de matase episcopala ii dadea o infatisare nefiresc de fastuoasa. „Cine stie ce pune la cale." Pentru ca Regele Ferdinand, atunci cand vorbise despre legaturile nepotrivite ale tanarului, nu facuse bine, dar avusese de fapt dreptate. Intrat intr-o gasca de prieteni cartofori si de prietene, cum se spune, „zvapaiate", cucerite de farmecul sau delicat, Tancredi ajunsese sa aiba simpatie pentru „secte" si relatii cu Comitetul National secret; poate primea chiar bani de la ei, cum de altfel primea si din Caseta Regala."