Obiecte psihice

Descriere

„Ceea ce surprinde în acest volum este nonşalanţa talentului lui Alexandru Ovidiu Vintilă de a facilita întâlnirea dintre universuri menite în genere de a nu se cunoaşte/ recunoaşte între ele, prin ignorare reciprocă, sau chiar prin evitare voluntară. Nu e deloc întâmplător, cred, că Gellu Naum sau Gherasim Luca se regăsesc în aceste poezii în proximitatea Marianei Marin sau a lui Petre Stoica, pentru a cita doar câteva nume printre cele evocate de poet. Nici că Zarathustra lui Nietzsche pare a nu refuza întâlnirea cu Dumnezeul revelaţiei biblice. Astfel, cred eu, că trebuie înţeles şi titlul cărţii: obiecte psihice în sensul prezenţei permanente şi simultane în mintea şi sufletul poetului al tuturor acestor realităţi, oricât de depărtate ar părea ele unei priviri superficiale, grăbite să se întoarcă la divertismentele preferate ale secolului XXI.” (Sebastian Reichmann) „Pe Alexandru Ovidiu Vintilă l-am cunoscut, faţă către faţă, acum câţiva ani, la Suceava, la festivalul de poezie „Nicolae Labiş”. La un prânz s-a întâmplat să ne aşezăm „cot la cot”, la aceeaşi masă. Astfel, mult mai mult decât bucatele şi vinul (bune şi ele…), mi-au plăcut poveştile adevărate ale lui Ovidiu despre Traian Brăileanu, bucovinean şi el, sociolog de anvergură (despre care eu ştiam prea puţine lucruri), membru în guvernul legionar şi săvârşit din viaţă în 1947, la închisoarea Aiud. Alexandru Ovidiu Vintilă lucra la un proiect de recuperare a acestei mari personalităţi trecute la index (între timp, a publicat două volume despre Brăileanu). Demersul autorului nu era şi nici nu este unul comod (din motive lesne de înţeles), însă pertinenţa lui A.O.V pe acest „subiect” s-a dovedit a fi inatacabilă, iar cele două cărţi despre Brăileanu au avut parte de o foarte bună primire. Debutat editorial în 2004, cu poezie, A.O.V a mai publicat eseuri, apoi memorialistică recuperatorie (cum am arătat) iar acum se întoarce la poezie, cu un titlu puternic şi foarte bine strunit: „obiecte psihice” – un soi de „unelte imateriale” pe care autorul le mânuieşte cu atâta iscusinţă încât izbuteşte să cioplească, cu ajutorul dânselor, granitul realităţii. „(…) liniştea/ este un obiect psihic/ o maşinărie ciudată” afirmă poetul şi după ce spune/ scrie aceasta devii brusc atent să nu-ţi prinzi degetele nepăsării în rotiţele dinţate ale mecanismului cu pricina. Poemele din „obiecte psihice” nu sunt doar o colecţie de texte, ci ele chiar alcătuiesc o CARTE. Cartea unui autor cu lecturi vaste – zeci de nume proprii de autori de literatură, alte neamuri de artişti, filosofi, personaje mitice şi mitologice locuiesc volumul –, dar pe cât de vaste pe atât de bine însuşite şi de asumate, încât referinţele livreşti provoacă cititorului un singur „frison” – şi anume pe acela al întâlnirii cu Poezia. Alăturarea, de pildă, pe care o face într-unul dintre texte A.O.V. între Socrate şi Stamate (cel cu pâlnia tragicului Urmuz) transcende genurile şi vremurile şi ajunge acolo unde „(…) sunt/ banalităţile de zi cu zi”, anume la „atelierul mecanic în care s-a construit/ decesul lui dumnezeu”. Mă consider privilegiat că am citit „obiecte psihice” înainte ca acestea să capete coperte, să prindă aripi şi să înceapă a se chema carte în lumina căreia vor creşte „arbori subţiri păsări/ despre care vorbim în somn…” (Lucian Vasilescu) „Obiecte-le psihice de acum sunt deja a cincea carte de poeme, ceea ce indică un randament scriptural destul de ridicat. E un merit de frenezie creatoare, fără îndoială, dar mai de merit e decantarea – pe parcurs și în interiorul aceleiași formule – tot mai rafinată a empatiilor avangardiste”. (Al. Cistelecan)