Ghidul soferului. Actualizat la 22 octombrie 2013
Descriere
Ghidul soferului a fost gandit si realizat ca fiind o carte practica. Lecturarea si, mai ales, utilizarea ei nu necesita cunostinte de specialitate, totul fiind gandit si asezat in pagina logic si cursiv, concentrandu-se pe utilitatea usor inteleasa. Conceptul central al Ghidului soferului ar putea fi sintetizat in doua formule: „Care sunt drepturile si obligatiile mele in calitatea de conducator auto?“ si „Ce trebuie sa fac daca sunt implicat intr-un eveniment rutier?“.Simpla parcurgere a cuprinsului lucrarii ofera persoanei implicate intr-un eveniment rutier, fie in calitate de autor, fie in calitate de victima, identificarea rapida a solutiei aferente situatiei concrete. Caracterul aplicativ al lucrarii este excelent sintetizat, printre altele, atat in Capitolul VII al acesteia, avand titlul Cele mai uzuale intrebari si raspunsuri, cat si in partea a doua a acesteia numita Anexe, unde se gasesc date, informatii si documente in format orientativ, de natura a face usor accesibila celor in nevoie nu doar spiritul si litera legii, ci si procedura imediata presupusa de aceasta. In esenta, Ghidul soferului este bine a se afla in bordul fiecarei masini ce circula pe soselele Romaniei. El poate improspata cunostinte, poate fi chiar o lectura reconfortanta si utila in acelasi timp.