Dreptul contravențional și procedură judiciară în dreptul public
Descriere
La ora actuala, dreptul contraventional ridica numeroase probleme juridice, decurgand din aplicarea coroborata a unor dispozitii de drept administrativ, drept penal, procedura civila si, putem spune, chiar de procedura penala. Evolutia vietii sociale, cel putin din ultimul deceniu, impune o noua abordare integrata a acestei ramuri de drept si prin prisma noilor Coduri fundamentale intrate in vigoare in perioada 2011-2014, cu atat mai mult cu cat o parte importanta a litigiilor solutionate de judecatorii si tribunale sunt litigii de drept contraventional. Totodata, procedura contenciosului administrativ si procedura in dreptul public, in general, au suferit transformari semnificative in urma intrarii in vigoare a noii legislatii procesual civile, motiv pentru care se impune analiza atenta a tuturor institutiilor dreptului public ce au tangenta cu derularea procesului civil privit ca proces de drept comun, respectiv ca procedura judiciara extrapenala. Astfel, cartea Dreptul contraventional si procedura judiciara in dreptul public. Actualitate si perspective reprezinta viziunea autorului asupra stadiului actual si a liniilor de dezvoltare a dreptului contraventional si a procedurii judiciare in dreptul public. La elaborarea lucrarii au fost avute in vedere deciziile pronuntate in recurs in interesul legii, publicate in anul 2018, precum si modificarile legislative aduse prin Legea nr. 203/2018 in materie contraventionala si Legea nr. 212/2018 in materia contenciosului administrativ. Lucrarea Dreptul contraventional si procedura judiciara in dreptul public. Actualitate si perspective este cel de-al doilea volum din Seria Tudor Draganu, o colectie ce isi propune reunirea unor valoroase lucrari de drept public in scopul omagierii ilustrului Profesor. La fel ca toti cei care i-am fost doctoranzi sau colaboratori Marelui Profesor Tudor Draganu, am o datorie de onoare fata de memoria acestuia, iar publicarea acestei lucrari nu reprezinta decat un mic semn de multumire fata de aj
Comandă Cartea
Pe aceeași temă
Gheza Attila Farmathy,Antonela Catalina Bratuianu,Virginia Beldea,Roxana Popa,Lucia Uţa,Diana Florea Burgazli
Antonela C,#259,T,Lina Br,Tuianu,Popa Roxana,Uta Lucia,Gheza Attila Farmathy,Virginia Beldea,Popa Ion,Diana Florea Burgazl,#238,Dumitru Andreiu Petre Florescu