Cosmologia lui Eminescu
Descriere
Aceasta carte, scrisa de Amita Bhose, este publicata la editura Cununi de Stele. Toate marile culturi ale lumii au fost preocupate de problema genezei sub o forma sau alta, si imaginatia generatiilor de poeti de pe tot globul a creat numeroase mituri cosmogonice. In zilele noastre, problema este preluata de astrofizicieni si, ca rezultat, a fost formulat un numar de ipoteze. Descoperiri din domeniul particulelor sub-atomice au revelat oamenilor de stiinta unele enigme ale naturii; intrucat lumea atomica este o miniatura a cosmosului, rezultatele obtinute intr-un domeniu sau altul sunt adeseori folosite pentru a explica fenomene din celalalt. Inteleptii vechi cautau adevarul prin intuitie. Si fizicienii de astazi si-au dat seama de limitele ratiunii; ei au recurs la prezumtii si au incercat sa gaseasca indicatii in miturile antice. Mihai Eminescu, ultimul poet romantic de valoare universala, a trait in epoca intalnirii marilor idei: pe plan istoric, bogatele tezaure ale gandirii asiatice au inceput sa fie accesibile Europei, iar pe plan stiintific, noile descoperiri au faurit drumuri spre cunoasterea secretelor materiei si ale vietii. Inzestrat cu o extraordinara capacitate de asimilare, Eminescu s-a documentat in toate domeniile stiintelor umanistice, reale si celor ale naturii, sintetizandu-le prin bogata lui imaginatie. Preocuparea sa pentru istoria omenirii si evolutia lumii este cunoscuta si atestata mai de mult. Desi viziunea sa cosmogonica s-a concretizat mai tarziu in Scrisoarea I, problema inceputului si sfarsitului lumii a fost mereu prezenta in constiinta poetului, manifestandu-se in diverse poezii: Mortua est!, Povestea magului calator in stele, Memento mori, Imparat si proletar si altele. Izvorul cosmogoniei eminesciene s-a identificat cu gandirea indiana, mai precis cu Imnul Creatiunii din Rgveda (X, 129), a carui cunoastere de catre poet a fost stabilita prin dovezi documentare. Eminescu a si trimis pe un erou al sau in India spre a cauta intelepciunea (In