La marginea lumii
Descriere
O călătorie în patria neneţilor, ultimii nomazi ai Marelui Nord siberian Aşezaţi deasupra celui mai mare zăcământ de gaze de pe planetă, ameninţaţi de schimbările climatice, neneţii sunt printre ultimii băştinaşi care apără un mod de viaţă ancestral, la nord de Cercul Polar. Astrid Wendlandt a umblat alături de ei prin tundra ostilă pe care delirul megalomaniilor sovietice a încercat cu disperare să o colonizeze. A împărţit cu ei aceeaşi viaţă, luni de-a rândul, în încercarea de a înţelege cum a supravieţuit cultura neneţă, în timp ce inuiţii din ţara ei natală, Canada, s-au pierdut în whisky, colesterol şi socio-democraţie. Misterul neneţilor, credinţele şi obiceiurile lor ne fac să ne gândim că există încă teritorii ale planetei unde frumuseţea, magia şi sacrul se află la îndemâna noastră.