La marginea lumii

Descriere

Vasile I. Dumitra are 13 ani, trăieşte undeva într-un sat sărac, pe timpul „Epocii de Aur”, şi începe în anul 1972 un fel de jurnal la care scrie câteva luni. În pagini se adună micile întâmplări de zi cu zi, viaţa unei fete obişnuite din acel timp trecut, doar că ea citeşte mult, peste puterile vârstei ei – printre altele, Divina comedie, ceea ce-o face şi mai nostimă. Vorbeşte despre ale ei, dar şi, indirect, despre acea epocă „de tristă amintire”, cum sună o sintagmă arhicunoscută. O face, desigur, fără încrâncenare, fără ideologie, fără tezism, fără victimizare, fără accente melodramatice, uneori cu umor, deşi în pagini transpare tot acel fond de umilinţe, de neajunsuri, de limitări, de lucruri întunecate specifice comunismului, dar şi existenţei în general, de oriunde, căci peste tot există nedreptate, suferinţă, bătrâneţe, moarte. Perspectiva este aceea a omului liber care este adolescentul (sau copilul), în orice condiţii ar trăi. Despre libertatea firească a celui care se află la marginea lumii, la marginea prăpastiei, ca-n faimosul De veghe în lanul de secară, altă carte cu copii şi adolescenţi, e vorba şi în ataşantul roman al Dumitriţei Stoica.Simona Popescu

Pe aceeași temă

Cărți de Dumitriţa Stoica

Coperta cărții Nu mă atinge

Dumitriţa Stoica

Coperta cărții Bacalaureat 2019. Limba și literatura română. Profil uman

Dorica Boltașu Nicolae, Dragoș Silviu Păduraru, Dumitriţa Stoica

Coperta cărții Bacalaureat 2019. Limba și literatura română. Profil real

Dorica Boltașu Nicolae, Dragoș Silviu Păduraru, Dumitriţa Stoica

Coperta cărții Manual Limba si Literatura Romana pentru clasa a X-a ( Nicolae Manolescu )

Nicolae Manolescu, Matei Cerkez, George Ardeleanu, Ioana Triculescu, Dumitriţa Stoica

Coperta cărții Limba si literatura romana - standard. Clasa a X-a, Davidoiu-Roman Anca

Anca Davidoiu Roman, Dumitra Stoica, Anca Davidoiu Roman, Dumitriţa Stoica