Protopop al Beiusului-Dr.Valeriu Hetco
Descriere
Ne face plăcere să apelăm, uneori, la acele fapte ale trecutului care ne înnobilează spiritual, ne motivează nu doar prezentul, ci ne potenţează chiar şi credinţa într-un viitor. Ca atare, ne bucură atât existenţa unui trecut demn de a fi cunoscut, cât şi efortul acelora care încearcă să arunce o lumină nouă asupra lui. Cunoaşterea, cu toată reticenţa istoriei în sine de a ne învăţa ceva, tot va duce la o altă perspectivă asupra evenimentelor care ne-au marcat şi ne marchează viaţa. Iar Biserica noastră, trecutul ei exemplar, în acest context, oferă numeroase pilde de slujitori devotaţi lui Dumnezeu, dar şi poporului din care au făcut parte. Creştinismul face din chiar timpul istoriei o componentă a devenirii umano-cristice, iar din slujitorii ei trepte ale înălţării dumnezeieşti.În acest context al mai bunei cunoaşteri a trecutului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, se înscrie şi încercarea celor doi autori, anume de a arunca o mai mare lumină memorialistică asupra unui devotat slujitor al altarului, este vorba de protopopul de Beiuş, Dr. Valeriu Hetco (1877-1959). Încercând să concilieze subiectivitatea filiaţiei cu exigenţele demersului istoric, cei doi autori reuşesc cu prisosinţă să prindă liniile biografice ale protopopului, dar şi raportarea la contextul social şi istoric mai larg. Din creionarea parcursului personal reiese impozanta personalitate a protopopului, dar şi solida sa pregătire teologică, intelectuală, spirituală. Întreaga sa personalitate s-a dezvoltat şi a evoluat în cadrele spirituale ale Bisericii Române Unite. Ca atare, el nu a făcut decât să întoarcă spiritual ceea ce a primit de la Biserica sa. Evocarea de faţă surprinde în amănunt traiectul acestui slujitor al Bisericii, adăugându-l la portretul istoric inconfundabil al Bisericii noastre. Este vorba de un trecut şi de un martiriu de credinţă care face cinste oricărui român.