Opere complete - vol. 3, Psihogeneza bolilor spiritului

Descriere

Deşi studiile reunite în acest volum sub titlul sugestiv „Psihogeneza bolilor spiritului" par să se adreseze doar specialiştilor (psihologi, psihiatri, psihoterapeuţi), în măsura în care abordează schizofrenia sub diferite aspecte, totuşi interesul lor cultural este considerabil. Căci descoperirea arhetipurilor şi a inconştientului colectiv este indestructibil legată de activitatea psihiatrică a lui Jung. Aşa cum Freud a descoperit inconştientul personal pornind de la nevroze, Jung a descoperit inconştientul colectiv bazându-se pe tratamentul psihozelor. În articolul sintetic din 1958 dedicat schizofreniei, Jung o declară expres: tipul asociaţiilor şi formaţiunile observabile la psihotici i-au sugerat pentru prima dată posibilitatea existenţei unui inconştient suprapersonal, ale cărui elemente (arhetipurile) au un caracter universal, asemeni motivelor mitice. […] Aşa cum Freud a demonstrat că nevrozele sunt tulburări funcţionale, Jung se străduieşte să ne convingă că psihozele nu sunt expresii ale îmbolnăvirii creierului şi polemizează cu psihiatria materialistă. Astfel, halucinaţiile nu sunt expresia îmbolnăvirii celulelor creierului, ci manifestări ale conţinuturilor inconştiente proiectate în exterior. Boala spiritului, cum numeşte Jung psihoza, nu trebuie echivalată în boala creierului. Deşi admite participarea factorilor organici la declanşarea psihozei, Jung accentuează importanţa factorilor psihici. Astfel, psihoza „este o stare a spiritului în care elementele mai înainte inconştiente au luat locul realităţii". Psihogeneza psihozelor deschide posibilitatea tratării lor prin mijloace psihice, Jung situându-se astfel în avangarda abordării schizofreniei pe calea psihoterapiei. - Vasile Dem. Zamfirescu De la Leibniz încoace, le este cunoscut psihologilor faptul că elementele, adică ideile şi sentimentele, care formează conştiinţa – aşa-numitul conţinut al conştiinţei – sunt foarte complicate şi se bazează pe elemente mult mai simple, în întregime inconştiente; din unirea lor ia naştere conştiinţa. Leibniz amintise deja acele „perceptions insensibles", acele percepţii neclare pe care Kant le-a desemnat ca „reprezentări umbrite", care puteau ajunge în conştiinţă doar pe o cale indirectă. Filosofii de mai târziu au acordat inconştientului locul întâi ca bază a conştiinţei.[…] Mai demult, într-o epocă materialistă a psihiatriei, se credea că toate reprezentările delirante, halucinaţiile, stereotipiile etc. ar fi cauzate de o boală a celulelor creierului. Simpatizanţii acestei teorii au trecut cu vederea faptul că reprezentările delirante, halucinaţiile etc. apar şi la anumite tulburări funcţionale, şi nu doar acolo, ci şi la oamenii normali. Primitivii pot avea viziuni şi auzi voci, fără ca procesele lor psihice să fie câtuşi de puţin tulburate. A deduce asemenea fenomene dintr-o boală a celulelor creierului mi se pare superficial şi nejustificat. Halucinaţiile arată foarte clar cum o parte a conţinuturilor inconştiente pot trece peste pragul conştiinţei. Acelaşi lucru este valabil pentru reprezentările delirante, a căror apariţie este ciudată şi neaşteptată pentru pacient. - C.G. Jung