Tanarul Eugen Ionescu
Descriere
Scriitor el insusi prin forta frazei si adevarul ei, Eugen Simion pleaca de la intentia de a-i arata cititorului, pentru inceput, cat de important este sa cunoastem indeaproape caracterul scriitorului, luptele launtrice pe care acesta le-a purtat si de care adesea a fost chinuit. Cine a fost Eugen Ionescu inainte sa fie cernut prin sita deasa a grelei vremi prin care a trecut? Cine a fost necunoscutul Ionescu, cel care publica sub pseudonim, poetul din spatele Elegiilor pentru fiinte mici sau partenerul de dialog al lui Jeni Acterian? Acestor intrebari volumul de fata nu le ofera un raspuns ferm, matematic. Taina umanului din spatele teatrului absurd se reveleaza insa pagina cu pagina pentru toti cei care au maturitatea necesara sa accepte ideea ca rascolitoarele indoieli ce raman nesupuse au bout du chemin sunt tot atatea porti catre spectaculosul, teatralul si, in fond, liricul Ionescu-Ionesco. - Livia Iacob