Fabule alese
Descriere
Fabula este o scurta povestire alegorica, care apartine genului epic, de obicei in versuri, in care autorul, personificand animalele, plantele, fenomenele naturii si lucrurile; satirizeaza anumite naravuri, deprinderi, mentalitati sau greseli cu scopul de a le indrepta. Ea are urmatoarea structura: povestirea propriu-zisa si morala. Figura de stil folosita de obicei este personificarea.
Cuvantul fabula provine din lat. "fabula" cu sensul de povestire. In sens larg, termenul denumeste nucleul faptelor din care este constituita actiunea unei opere literare, iar in sens restrans reprezinta specia genului epic in versuri sau in proza in care sunt povestite diferite intamplari puse pe seama animalelor, a pasarilor, a plantelor sau ale unor obiecte personificate. Acestea sunt imaginate in situatii omenesti, iar faptele narate constituie o alegorie.
Fiind o opera epica, in fabula, sentimentele si atitudinea scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Ca orice fabula se intalneste o prima parte narativa alegorica, in care sunt relatate intamplarile, dar, naratiunii, ca mod de expunere predominant, i se adauga si dialogul, care imprima o anumita vioiciune si naturalete intregii actiuni. Totodata, acest mod de expunere, precum si unele scurte secvente descriptive au menirea de a evidentia trasaturile specifice ale personajelor.