Sonate pentru pian caietul II

Sonate pentru pian caietul II

Autor
Editura
An publicare
2012
Nr. Pagini
324
ISBN
9789739054942

Descriere

Compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart s-a nascut la Salzburg in 1756 si a devenit celebru inca de la varsta de 5 ani, cand, impins de la spate de tatal sau, devine copilul-minune al Imperiului. Concomitent, talentul lui Mozart este recunoscut si in ceea ce privesc compozitiile sale timpurii. In scurta sa viata, Mozart a compus numeroase lucrari pentru pian, dar si 40 de simfonii, 7 concerte pentru vioara si orchestra, concerte pentru clarinet, harpa, flaut, cvartete de coarde, sonate pentru vioara si pian, trio-uri, 19 mise si 17 opere.
Cele mai celebre opere ale sale au ramas Rapirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat. La numai 35 de ani, Wolfgang Amadeus Mozart, moare la Viena, lasand in urma un numar enorm de compozitii, variate ca structura si forma.
In cei 30 de ani in slujba muzicii, Mozart a devenit recunoscut drept un virtuoz al pianului si drept cel mai mare compozitor al vremurilor sale, concertand in turnee lungi care se intindeau pe o suprafata mare a Europei.
Mozart nu a fost un compozitor care sa inoveze. Ceea ce impresioneaza insa, in compozitiile sale, pe langa numarul mare si diversitatea lor, este „sclipirea" lor si veselia pe care o transmit. Recviemul compus cu cateva zile inainte de moarte este impresionant tocmai din acest punct de vedere. Cele 18 sonate pentru pian solo au fost compuse intre 1774 si 1790, iar Fantezia K 475 a facut parte initial, in momentul primei publicari din 1785, din Sonata in do minor K 457.
Sonatele nu contin numeroase indicatii de tempo sau de schimbare brusca a acestuia. Tot o caracteristica sonatelor este prezenta numeroaselor ornamente, in special triluri si apogiaturi. Compozitiile lui Mozart presupun o tehnica articulata, fiind bazate mai mult pe legato decat pe staccato, fapt subliniat si de lipsa frazarii lungi. Asa-numita Sonata facile (KV 545) a fost caracterizata de compozitor drept o lucrare pentru incepatori, celelalte adresandu-se, mai degraba, interpretilor deja initiati.

Pe aceeași temă

Mozart

Mozart

Favorite Piano Works: Schirmer's Library Of Musical Classics Vol. 2101,Paperback,Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart