Pachet 4 carti

Pachet 4 carti

Editura
An publicare
Nr. Pagini
1838
ISBN
9786060001231

Descriere

Pachetul contine:
• Agent Sonia. Iubita, mama, soldat si spioana - Ben Macintyre (480 pagini)
• SAS. Eroi si ticalosi - Ben Macintyre (478 pagini)
• Spionul si tradatorul. Cel mai spectaculos caz de spionaj din perioada razboiului rece -  Ben Macintyre (528 pagini)
• O istorie secreta: Statul politienesc al Rusiei Sovietice. Cruzime, co-operare si compromis 1917-1991 - Martyn Whittock (352 pagini)

• Agent Sonia. Iubita, mama, soldat si spioana:

Cunoscutul autor britanic Ben Macintyre este, incepand cu 2021, publicat in Romania la Editura Publisol. Prima sa carte la editura noastra - dintr-o serie de 3 - spune povestea extraordinara a singurei femei colonel din Armata Rosie - Ursula Kuczynski, spion de elita - dupa numele ei de cod Agent Sonia. Ducand o viata aparent normala in Marea Britanie, a reusit sa sustraga de sub ochii serviciilor secrete britanice acordul privind fabricarea bombei atomice, care a ajuns pe biroul lui Stalin in cateva zile de la semnarea sa.   In 19 august 1943, Winston Churchill, premier al Marii Britanii, si presedintele S.U.A., F.D. Roosevelt, semnau un document de o importanta capitala: The Quebec Agreement. Era vorba despre un acord ultrasecret referitor la colaborarea dintre cele doua mari puteri in vederea construirii celei mai inspaimantatoare arme pe care o concepuse vreodata omul: bomba atomica. Acordul de la Quebec era un document extrem de sensibil, intrucat partile semnatare se angajau ca vor colabora pentru a construi o bomba atomica pe care nu o vor folosi niciodata una impotriva celeilalte si nici impotriva vreunei alte tari, fara un acord reciproc. De asemenea, se mentiona ca nici unul dintre semnatari nu va dezvalui vreodata vreo informatie despre document unei a treia parti, fara acordul ambelor parti semnatare. Uniunea Sovietica, aliatul Marii Britanii si al S.U.A. in efortul de razboi impotriva celui de-al Treilea Reich, nu trebuia sa afle nimic despre proiectul bombei atomice si despre colaborarea anglo-americana! Prin urmare, numarul inaltilor demnitari care aveau cunostinta despre acordul amintit a fost limitat drastic, atat la Washington, cat si la Londra. In pofida masurilor exceptionale de protectie a unui acord top secret, peste doar 16 zile de la semnarea acestuia, in ziua de sambata, 4 septembrie 1943, in mapa speciala a lui Stalin era inclus un raport al G.R.U. (serviciul militar de informatii al Uniunii Sovietice), care cuprindea toate aspectele esentiale ale Acordului de la Quebec, precum si noi detalii despre progresele inregistrate de proiectul bombei nucleare.   Conducerea militara si politica a U.R.S.S. afla pentru prima data ca Statele Unite si Marea Britanie incheiasera o alianta militara nucleara pe care o ascundeau aliatului lor! In aceste conditii, sa ne mai miram ca la prima intalnire a ''celor Trei Mari'', cum a fost numita conferinta de la Teheran din 28 noiembrie - 1 decembrie 1943, Iosif Visarionovici Stalin le-a parut omologilor american si britanic ca ''avand o dispozitie ursuza, banuitoare''? Cunoasterea acestui detaliu ne permite, oare, o mai buna intelegere a contextului care a dus la instaurarea Razboiului Rece? Dar cum aflasera sovieticii atat de repede continutul unui acord ultra-secret? Cine se afla in spatele acestui extraordinar succes al G.R.U.? Probabil ca stupefactia lui Churchill si a lui Roosevelt ar fi fost maxima daca ar fi stiut ca pretioasele informatii fusesera obtinute si transmise la Moscova de o femeie de 36 de ani, ''politicoasa, modesta si discreta'', mama a doi copii si insarcinata cu al treilea, locatara unei modeste casute de pe George Street nr. 50, cartierul Summertown, Oxford. Numele sau era Ursula Maria Beurton, nascuta Kuczynski, in Schoneberg, Germania, singura femeie cu grad de colonel din G.R.U., purtatoare a numelui de cod ''Sonia''. - Fragment din prefata scrisa de istoricul Florian Banu

• SAS. Eroi si ticalosi:

Prima istorie autorizata a unitatii secrete a fortelor speciale britanice care i-a sabotat pe nazisti si a schimbat soarta celui de-al Doilea Razboi Mondial!   In vara anului 1941, cand razboiul dus in desertul din nordul Africii era in plina desfasurare, David Stirling, un tanar ofiter britanic excentric si plictisit de previzibilitatea luptelor la care trebuia sa ia parte, a avut o viziune: inamicul trebuie atacat de acolo de unde se asteapta cel mai putin - din spatele propriilor linii. Abordarea sa contrazicea toate regulile scrise si nescrise ale razboiului si multi ofiteri de rang inalt din armata britanica si-au manifestat fatis opozitia fata de aceasta idee. Primeste, in schimb, sprijinul lui Winston Churchill, care intelege importanta unei forte de soc mici, dar eficiente, care sa actioneze nevazuta in teritoriul inamic. De-a lungul celui de-al Doilea Razboi Mondial, SAS a fost implicata in numeroase misiuni de sabotare a masinariei de razboi naziste, contribuind din plin la infrangerea Germaniei lui Hitler.

• Spionul si tradatorul. Cel mai spectaculos caz de spionaj din perioada razboiului rece:

Bestseller The New York Times   Colonelul KGB Oleg Antonovici Gordievski se afla la apogeul carierei sale. Produs eminent al serviciilor ruse de informatii, urcase cu sarguinta in rang, activand in Scandinavia, la Moscova si in Marea Britanie aproape fara nicio eroare in cariera. La 46 de ani fusese promovat ca sef aI rezidentei KGB de la Londra - un post dorit de multi - si era invitat sa se intoarca in tara pentru a fi "uns" oficial in functie. Ajuns la Moscova, pasea increzator prin multimea de oameni din aeroport. Adanc, in sinea lui, fierbea insa spaima. Pentru ca Oleg Gordievski, veteran KGB si slujitor credincios al serviciilor secrete sovietice, era spion britanic.   Cea mai buna poveste adevarata cu spioni pe care am citit-o vreodata. - John le Carre   O carte absolut captivanta despre cel mai important spion din lume de la al Doilea Razboi Mondial incoace. - The Sunday Times   Extraordinara! Cea mai buna carte de pana acum a lui Ben Macintyre. - The Evening Standard
• O istorie secreta: Statul politienesc al Rusiei Sovietice. Cruzime, co-operare si compromis 1917-1991:

Cartea de fata ne spune istoria complexa a felului in care cruzimea, cooperarea si compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra inca se intinde peste o parte din lume si de ai carui demoni inca nu ne am exorcizat.   Represiune, control, tortura, manipulare si eliminarea fizica a adversarilor toate acestea sub tutela si pentru consolidarea statului sovietic. Publicului occidental i s-a spus o poveste simplificata despre statul totalitar URSS. De fapt, ne arata cartea lui Martyn Whittock, regimul sovietic n-a fost mentinut la putere doar de politia secreta si prin teroare; unii l-au sustinut din toata inima si au tras foloasele de pe urma lui!   Este o istorie secreta in mai multe feluri. Ea dezvaluie rolul si activitatile politiei secrete in mentinerea URSS. Analizeaza rolul secret (precum si pe cel public) al acesteia, manifestat dincolo de discursul oficial al statului si al tarii, asa cum era prezentat de propaganda. Dar studiaza si realitatile complexe din spatele unui sistem represiv de lunga durata si care pot constitui o surpriza pentru multi cititori. O mare parte din toate astea au fost scoase la iveala din arhivele sovietice desecretizate abia la sfarsitul anilor '80 si in anii '90. O alta mare parte ramane inca secreta, intrucat vointa de a expune acest trecut sangeros a fost temperata din cauza dorintei actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecutul statului. - Martyn Whittok

Pe aceeași temă

Ben Macintyre