Drept financiar public. Editia 3
Descriere
Editia a treia a cursului de Drept financiar public dezvolta analiza juridica a reglementarilor, actualizeaza legislatia existenta si, acolo unde este cazul, o completeaza cu noile prevederi in domeniu si include trimiteri la doctrina juridica actuala, nationala si europeana. Acest curs prezinta nu numai cele mai importante elemente ale regimului juridic al fondurilor publice, analizand notiunea de fonduri publice, structura bugetelor publice si etapele procedurii bugetare, controlul financiar, ci si elementele Constitutiei financiare si, in egala masura, cele specifice relatiei dintre stat si economie din perspectiva dreptului public, analizand ajutorul de stat, datoria publica si finantarea investitiilor publice. Reglementarile tehnice si deopotriva ermetice ce organizeaza colectarea, administrarea si utilizarea fondurilor publice sunt astfel reinterpretate cu ajutorul limbajului juridic si al rationamentelor specifice dreptului, oferind instrumente de analiza si solutii ce speram ca se pot dovedi utile atat pentru studenti, cat si pentru practicieni sau, de ce nu, pentru teoreticienii dreptului. Din cuprins: • Bugetele publice. Ordonatorii de credite bugetare • Principiile bugetare • Aprobarea bugetelor publice • Adoptarea actelor normative cu impact bugetar • Transferuri intre bugetele publice • Executia bugetara • Finantarea investitiilor publice
Puncte forte: • legislatie consolidata nationala si europeana • explicare clara si concisa a informatiilor din sfera dreptului financiar public • structura facil de parcurs a lucrarii • ample referinte bibliografice, necesare perfectionarii cunostintelor in domeniu