Drept financiar public
Descriere
Despre lucrareEdiția a doua a cursului de Drept financiar public dezvoltă analiza juridică a reglementărilor și mecanismelor de administrare a fondurilor publice care au fost prezentate în prima ediție, aducând argumente suplimentare pentru utilitatea studierii acestei discipline juridice pentru practicieni, dar și pentru locul ocupat în structura dreptului public de mecanismele de legitimare ce dau conținut Dreptului financiar public.Acest curs prezintă nu numai cele mai importante elemente ale regimului juridic al fondurilor publice, analizând noțiunea de fonduri publice, structura bugetelor publice și etapele procedurii bugetare, controlul financiar, ci și elementele Constituției financiare și în egală măsură, cele specifice relației dintre stat și economie din perspectiva dreptului public, analizând ajutorul de stat, datoria publică și finanțarea investițiilor publice.Reglementările tehnice și deopotrivă ermetice ce organizează colectarea, administrarea și utilizarea fondurilor publice sunt astfel reinterpretate cu ajutorul limbajului juridic și al raționamentelor specifice dreptului, oferind instrumente de analiză și soluții ce sperăm că se pot dovedi utile atât pentru studenți, cât și pentru practicieni sau, de ce nu, pentru teoreticienii dreptului.Din cuprinsBugetele publice. Ordonatorii de credite bugetarePrincipiile bugetareAprobarea bugetelor publiceAdoptarea actelor normative cu impact bugetarTransferuri între bugetele publiceExecuția bugetarăFinanțarea investițiilor publicePuncte fortelegislație consolidată națională și europeanăexplicare clară și concisă a informațiilor din sfera dreptului financiar publicample referințe bibliografice, necesare perfecționării cunoștințelor în domeniuDespre autorProf. univ. dr. Simona GHERGHINA activează în cadrul Facultății de Drept a Universității București, fiind titular de curs la disciplinele Drept financiar public (licență), Uniunea Economică și Monetară și Concesiunea de lucrări și servicii. Delegarea gestiunii serviciilor publice și Parteneriatul public-privat (master). Membru al Baroului București din anul 1992.