Ghid pentru liderii la început de drum
Descriere
Cartea nu se doreste a fi exhaustiva, ci mai degraba un vehicul care sa deschida ochii si dorinta de aprofundare pe subiectele discutate aici. Am incercat sa sintetizez subiecte descrise pe larg, separat in literatura de specialitate, subiecte filtrate prin experienta personala, care consider ca ar trebui sa constituie fundamentul oricarui lider. Departe de a se considera un adevar absolut, volumul prezinta principiile care au functionat in cariera mea, extrase din peste doisprezece ani de experienta, de studii si instruiri de leadership, testate si analizate de mine in viata profesionala. Aceste principii de baza se aplica oricarui lider, fie el din domeniul business, social, politic sau altele. Nu exista un portret robot al liderului autentic.
Fragment din cartea "Ghid pentru liderii la inceput de drum" de Marian Serbu:
"Leadershipul toxic se refera in general la abordari de conducere autocratice, cu accent pe control, agresivitate sau incalcarea valorilor morale si ale eticii sociale care duc la o cultura negativa, stres excesiv, neimplicare, loialitate si performanta scazuta, lipsa de incredere si demoralizare. Am avut si eu interesanta experienta de a avea de-a face cu un lider toxic, care intr-un final m-a facut sa parasesc organizatia respectiva. O numesc experienta interesanta deoarece am avut foarte mult de invatat, contribuind hotarator la dezvoltarea principiilor personale si valorilor care m-au adus unde sunt astazi.
Iata mai jos cateva caracteristici care fac un lider sa fie toxic:
- este arogant - considera ca are mereu dreptate si se asteapta ca ideile lui sa fie ascultate, considerand ca el stie cel mai bine ce trebuie facut, nu ii asculta pe ceilalti, nu accepta sfaturi sau sa fie corectat in special de subordonati, se simte imediat lezat daca pozitia lui este amenintata, iar atunci cand isi epuizeaza arsenalul de argumente sau justificari incepe sa aiba atitudini zeflemiste, de superioritate, devenind vanitos, isteric, ranchiunos, dispretuitor sau chiar agresiv in conduita si comunicare, mai cu seama atunci cand simte ca pierde teren sau influenta in fata celor din jur. Daca ii ajuta pe ceilalti, o face doar ca sa le demonstreze ca are dreptate. Astfel de persoana dezvolta o incredere oarba in sine, nu se mai analizeaza, isi pierde simtul critic, isi aroga drepturi, conditii sau statuturi sociale care depasesc limitele sale intelectuale, culturale sau morale.
- este autoritar - doreste ca directiile si deciziile sale sa ii fie urmate cu obedienta, fara a fi puse la indoiala. Considera subordonatii ca fiind dependenti de el si ii priveste, nu ca pe niste parteneri, ci ca pe supusi.
- este iritabil - nu vrea sa fie deranjat pentru nimic, dispretuieste sa fie intrebat, ii lipseste rabdarea de a explica ori de cate ori este nevoie si se supara imediat cand oamenii fac greseli."