Maternitate în penitenciar
Descriere
Studiul comparativ al maternitatii in Penitenciarul Targsor (Romania) si Centrul de readaptare sociala Sfanta Marta (Mexic) aduce in atentie un subiect sensibil si mai putin abordat in Romania. Daca autoritatile mexicane vad mamele care isi cresc copiii dupa gratii, ca fiind punctul nevralgic al sistemului si manifesta interes constant pentru situatia lor, constienti fiind de faptul ca atrag atentia organismelor nationale si internationale, a cercetatorilor si a presei, in Romania inca nu s-a studiat in profunzime experienta maternitatii in detentie si nici nu exista date statistice despre aceasta categorie de femei pe care Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) pare sa o piarda in interiorul populatiei carcerale feminine, care la randul sau, sta in umbra populatiei. Intrebari precum: Cine sunt femeile care devin mame pe perioada detentiei? Care sunt motivele pentru care au decis sa aiba un copil in timp ce sunt private de libertate? Care sunt conditiile de locuit pentru mame si copii in penitenciar? Ce se intampla cu copiii acestor femei dupa ce sunt despartiti de mama? Sunt femeile condamnate mame bune? nu si-au gasit inca raspuns in literatura de specialitate autohtona. Din acest motiv un studiu bibliografic care sa raspunda intrebarilor de cercetare formulate mai sus, este necesar pentru umplerea unui gol in cunoasterea mediului carceral din Romania. - Dana Obrinteschi