Literatura la feminin. O antologie

Literatura la feminin. O antologie

Descriere

Intr-unul dintre romanele lui, Jose Saramago spune ca palavrageala femeilor care se intalnesc intamplator tine lumea pe orbita. Iata insa ca vocile reunite in volumul Literatura la feminin (o antologie) nu palavragesc, ci scriu, luand in serios meseria de scriitor. Imi place sa cred ca, in felul ei, si proza lor tine lumea pe orbita. Sau, in orice caz, tine pe orbita literatura noastra contemporana. Imi place sa cred ca, dincolo de faptul ca sunt voci feminine, se afla si alte lucruri importante. Va ramane bucuria sa le descoperiti. - Ioana Parvulescu   Ilustratii de Sorina Iuganu   Cele 18 scriitoare prezente in antologie sunt, in ordine alfabetica: Gabriela Adamesteanu, Ioana Baldea Constantinescu, Dorica Boltasu, Ruxandra Cesereanu, Adina Dinitoiu, Ohara Donovetsky, Marina Dumitrescu, Alina Gherasim, Serenela Ghiteanu, Anca Goja, Rodica Grigore, Andreea Micu, Ioana Nicolaie, Ioana Parvulescu, Simona Preda, Dumitrita Stoica, Monica Serban, Liliana Ursu.   Vocea femeilor se face auzita din ce in ce mai puternic, se impune in literatura contemporana. Literatura la feminin e numele unei rubrici de pe Literomania - platforma literara online pe care o coordonez impreuna cu Raul Popescu (din 2017) - in care puteti citi texte literare si eseistice ale unor scriitoare cunoscute de azi si colaboratoare fidele ale Literomaniei. Pornind de la ele, antologia de fata va propune o radiografie feminina a spatiului nostru literar. O antologie diversa, vie si seducatoare - pe masura scriitoarelor care o semneaza! - Adina Dinitoiu  
Fragment din cartea "Literatura la feminin. O antologie":

"Roman puternic, mai intens si chiar mai dur decat Provizorat (2010), Fontana di Trevi de Gabriela Adamesteanu (aparut in 2018, la Editura Polirom) continua, in postcomunism, destinul protagonistei din Provizorat, Letitia Branea (sotia profesorului universitar Petru Arcan), personaj feminin cunoscut, de altfel, din romanul de debut al autoarei, Drumul egal al fiecarei zile (1975). Personaj, in felul acesta, al unei trilogii cu piese ce pot fi citite, in egala masura, autonom, Letitia Branea devine o figura memorabila a literaturii noastre contemporane, o voce narativa inconfundabila, ce tematizeaza - in Fontana di Trevi - in mod tulburator feminitatea, dar nu la modul abstract, ci situat intr-un context politic si social bine definit. Spuneam ca Fontana di Trevi e un roman puternic si tulburator - si nu numai prin forta eroinei sale (urmarita, in trilogie, la varste succesive si ajunsa aici sexagenara), ci si prin impactul romanului politic pe care-l propune - reconstituirea anilor '90 si 2000, prin vocea si perspectiva personajului rezoneur care e Letitia Branea (Arcan), venita din Occidentul in care traieste in prezent (din Franta) pentru a recupera mostenirea unchilor sai. O intreaga problematica politica a diferentelor de optica si de discurs - in postcomunism - intre romanii din tara si romanii din diaspora se instaleaza in acest interval.  Daca Provizorat era o fresca sociala ce acoperea aproape o jumatate de secol de istorie tragica (legionarism si comunism), impresionant prin galeria de personaje propuse si prin reconstituirea de epoca, Fontana di Trevi - roman de aproape 400 de pagini (scris si el in timp) - reconstituie perioada postdecembrista, cu secvente de strada din timpul Revolutiei si apoi din timpul protestelor din Piata Universitatii (dar si cu o cruda evocare a cutremurului din '77!), inscriindu-se in traditia romanului-cronica de familie, iar forta si talentul scriitoarei se vad in constructia unor tipologii complexe, in abilitatea de a manevra galeria de personaje imaginate si multitudinea de voci, de limbaje orale inregistrate (marca specifica a autoarei)."

Pe aceeași temă

Cristina Andone,Ioana Chicet Macoveiciuc

Elena Vlădăreanu

Şerban Axinte,Lia Faur,Lia Faur,Şerban Axinte

Nicolae Iorga

Erica Jong

Ioana Parvulescu

Ioana Parvulescu

Ioana Parvulescu

Ioana Parvulescu

Ioana Parvulescu

Ioana Parvulescu