Mama, daca nu te impaci cu tata, ma fac detectiv!
Descriere
Matei este un pusti de 13 ani care, suparat de faptul ca parintii lui au divortat, se refugiaza in casa Bunicului, aflat deja la a patra pensionare si, mai nou, pasionat de pictura. Bunicul este insarcinat de Alexiu sa faca lumina in cazul disparitiei unei fete, si astfel intra intr-o lume dominata de droguri, pariuri si prostitutie, populata de personaje care mai de care mai colorate. De aceasta data are ajutoare de nadejde: Matei are puteri paranormale, reusind sa vada si sa auda ce fac si ce vorbesc oamenii asupra carora se concentreaza, Tom, ratusca Agapia si iepuroaica Doly au darul vorbirii, asa ca intreaga trupa porneste pe urmele infractorilor, in paralel punand la cale si impacarea parintilor lui Matei, prin metode mai putin conventionale. Petre Salcudeanu s-a nascut la 8 septembrie 1930, in localitatea Gligoresti, judetul Cluj. A absolvit Facultatea de Critica si Literatura din Moscova si Facultatea de Filosofie din Bucuresti. Scriitor, scenarist, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din Romania, fost director general al Studioului cinematografic Bucuresti, fost presedinte al CNC, Salcudeanu s-a implicat si in viata politica, fiind deputat in legislatura 1992-1996 si ministru al culturii in 1993. A fost unul dintre cei mai populari scriitori romani de carti politiste, dar si un scenarist apreciat. A semnat scenariile filmelor Rascoala (1965), Cu mainile curate (1972), Ultimul cartus (1973), Toamna bobocilor (1975), Bunicul si doi delincventi minori (1976), Iarna bobocilor (1977), O lacrima de fata (1980), Munti in flacari (1980), Bunicul si o biata cinste (1984), Primavara bobocilor (1987), Priveste inainte cu manie (1993), Dulcea sauna a mortii(2003) etc. In 1980, a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Biblioteca din Alexandria. Printre cartile sale de succes se numara si Prea cald pentru luna mai (1967), Cina cea de taina (1984), Judecata de Apoi (1987), Ochiul si marea (1989). A murit pe 1 noiembrie 2005.