Bunicul si pacatele lumii
Descriere
Cat costa viata unui om atunci cand banii sunt cel mai important lucru? Un accident in urma caruia o fata cade in casa liftului de la etajul 7 si isi pierde viata, caz aparent de mare interes pentru mai-marii Militiei, ii este incredintat spre rezolvare Bunicului, proaspat pensionar. Doar ca, pentru cineva de sus, important era ca aceasta crima sa fie pusa pe seama unei grupari politice careia fata i-ar fi apartinut, iar Bunicul este "impins“ usor in aceasta directie. Si cum acesta se incapataneaza sa descopere adevaratul sau adevaratii vinovati, cineva incearca sa-l omoare, mai intai cu o bomba pusa la masina lui Panaitescu, apoi cu un pistol cu amortizor.
Petre Salcudeanu s-a nascut la 8 septembrie 1930, in localitatea Gligoresti, judetul Cluj. A absolvit Facultatea de Critica si Literatura din Moscova si Facultatea de Filosofie din Bucuresti. Scriitor, scenarist, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din Romania, fost director general al Studioului cinematografic Bucuresti, fost presedinte al CNC, Salcudeanu s-a implicat si in viata politica, fiind deputat in legislatura 1992-1996 si ministru al culturii in 1993. A fost unul dintre cei mai populari scriitori romani de carti politiste, dar si un scenarist apreciat. A semnat scenariile filmelor Rascoala (1965), Cu mainile curate (1972), Ultimul cartus (1973), Toamna bobocilor (1975), Bunicul si doi delincventi minori (1976), Iarna bobocilor (1977), O lacrima de fata (1980), Munti in flacari (1980), Bunicul si o biata cinste (1984), Primavara bobocilor (1987), Priveste inainte cu manie (1993), Dulcea sauna a mortii (2003) etc. In 1980, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Biblioteca din Alexandria. Printre cartile sale de succes se numara si Prea cald pentru luna mai (1967), Cina cea de taina (1984), Judecata de Apoi (1987), Ochiul si marea (1989). A murit pe 1 noiembrie 2005.
Despre autor
Petre Sălcudeanu a fost un scriitor, scenarist de film și om politic român, ales deputat în legislatura 1992–1996 din partea FDSN/PDSR. Sălcudeanu a ocupat funcția de ministru al Culturii din România în 1993 din partea PDSR și a fost un membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Critică și Literatură din Moscova și Facultatea de Filozofie din București.