Iubirile regale, stiute si nestiute
Descriere
Desi monarhia in sine este considerata o institutie de dreptdivin, membrii dinastiilor - regi, regine, principi si principese - sunt si ei oameni, mai ales cand vine vorba de iubire si, chiar, de suferinte din iubire. Ferdinand, pe cand era principe mostenitor(dar si mult dupa aceea, se pare!), a suspinat zadarnic dupa Elena Vacarescu, iar fiul sau cel mare, Carol al II-lea, a fost impiedicat sa-si continue relatia morganatica avuta cu domnisoara Lambrino (chiar daca aceasta i-a daruit un copil)… Recunoscand rolul istoric jucat de cele cinci generatii ale Familiei Regale a Romaniei, nu putem sa le negam acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternitatii!), de fiinte investite nu doar cu prerogativele dinastice ci si cu atributele lor pur umane (iubirea, in diferitele sale forme de manifestare, nelipsind deloc dintre ele!), care au creionat si personalitatile puternice ale unor fiinte adesea patimase si chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus sa le idealizam in vreun fel. Din amalgamul de trasaturi, uneori destul de greu de armonizat, au reiesit figuri luminoase, fascinante si, in ciuda locurilor comune livresti, absolut surprinzatoare. Va invitam sa le devoalam impreuna in filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale acestui volum-antologie consacrat iubirilor stiute sau mai putin stiute care au marcat in fel si chip un secol si jumatate din istoria Familiei Regale si a Romaniei moderne.