Miracolul Bizantului

Descriere

Cea mai frapantă trăsătură a Bizanțului nu a fost creștinismul lui, reflectat în sinoade și convertiri de importanță istorică și oficiat în biserici imense, ca Hagia Sofia, ori înaintea icoanelor în intimitatea propriului cămin; și nici organizarea și administrația lui romană, și nici încrederea în statutul său imperial; și nici solida moștenire a Greciei antice, și nici sistemul de educație: ci combinația lor.O revelație și o operă genială de refacere a prestigiului de imperiu creator și surprinzător al Bizanțului. Ambiție și fascinație, realitate vibrantă, cosmopolită și dinamică, o reașezare a istoriei și a gloriei unei epoci imperiale.O carte plină de viață, inteligentă, convingătoare, desăvârșit documentată și bine scrisă într-o nouă abordare, menită să fie savurată de un public capabil să primească un mare dar al istoriei, purtat cu ușurință de o învățătură sofisticată și minuțios actualizată.Oare am subliniat excesiv modul ingenios, cultivat și creator în care s-a încăpățânat să existe societatea bizantină, de la constructori la eunuci, de la călugări la împărătese, de la țesători de mătase la profesori, în loc să mă concentrez mai degrabă asupra istoriei marilor ei împărați și generali, ori asupra repetării ceremonialului ei de curte? Dacă este așa, am făcut-o din două motive. Mai întâi, deoarece ar trebui să fim conștienți de contopirea excepțional de stăruitoare și de iscusită de tradiții și moșteniri reușită de Bizanț și de modul în care a creat o civilizație diversă și încrezătoare în sine, care s-a dezvoltat de tot atâtea ori, pe cât a pierdut teren și s-a luptat să supraviețuiască. Este uluitor că Bizanțul și-a continuat existența după 1204, când Apusul a cucerit și a ținut sub ocupație capitala vreme de cincizeci și șapte de ani, chiar dacă imperiile mărunte care au răsărit în locul lui nu erau cu adevărat state de rang imperial. Ceva din aceeași combinație de izvoare – clasice, păgâne, creștine, răsăritene și apusene – se regăsea și în ADN-ul cu care s-a întemeiat Bizanțul, asigurându-i de-a lungul secolelor o energie vitală sigură și constantă.