Acasa la mami, acasa la tati. Cartea copiilor
Descriere
Acasa la mami, acasa la tati. Cartea copiilor. Un nou proiect de Isolina Ricci, autoarea renumitului ghid esential Acasa la mama, acasa la tata, dedicat parintilor despartiti, divortati sau recasatoriti care isi doresc sa construiasca doua case primitoare pentru copilul lor. Acasa la mami, acasa la tati este un manual de reala inspiratie pentru copiii care trec prin momente dificile in viata de familie si isi propune sa reduca efectele traumatice pe care separarea, divortul sau o noua casatorie le provoaca de regula celor mici.„Dr. Isa” transpune aici intreaga consiliere pe care a oferit-o de-a lungul anilor in domeniul parentajului si o adapteaza pe intelesul copiilor, invatandu-i sa gestioneze separarea, divortul sau recasatoria parintilor din punct de vedere emotional, logistic si legal.Cartea li se adreseaza direct celor mici si contine sfaturi practice pentru a depasi stresul schimbarilor majore si instrumente esentiale precum mecanisme de redresare si rezilienta pe care copiii le pot pune in aplicare in momentele grele, dar care le vor fi utile si mai tarziu, in viata de adult. Cei mici invata sa alcatuiasca liste utile si prietenoase, primesc idei si sfaturi pe care le pot incerca oricand in comunicarea cu adultii sau pot rezolva exercitii de antrenare a creierului menite sa le dezvolte aptitudini speciale precum organizarea si rezolvarea problemelor. Copiii sunt incurajati permanent sa aiba incredere in ei, sa fie curajosi si sa indrazneasca sa-si planifice viitorul cu optimism, indiferent de situatia cu care se confrunta in prezent.„Acest proiect se doreste a fi un prieten de nadejde si ofera incurajari si sfaturi realiste de responsabilizare prin metode practice care conduc la dobandirea unei intelegeri, a unei noi perspective, dar si la autocunoastere. Este un manual de utilizare ce poarta mesajul: «Copile, ai incredere in tine, fii mandru de familia ta si profita de aceasta perioada de schimbari ca sa devii mai puternic si sa deprinzi abilitati importante care-ti vor fi de folos in viata!». - Isolina Ricci