Amor intellectualis

Descriere

Premiul „Cartea anului 2010”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul • Premiul pentru Eseu, memorialistică, publicistică al revistei Observator cultural pe anul 2010 • Premiul special al ediției 2011 a Premiilor USR„Romanul unei educații”, cum îl subintitulează autorul, Amor intellectualis relatează povestea unei maturizări intelectuale și sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării și consolidării regimului comunist. Adolescența eroului îndeosebi, cu inițierile ei – primele experiențe erotice, căutările intelectuale, tensiunea dintre spiritual și trupesc –, prilejuiește pagini pe cît de savuroase prin pitorescul lor, pe atît de convingătoare prin franchețe. La fel și galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor, dar și ale discipolilor și apropiaților marelui T. (Tudor Vianu), legați de acesta prin amor intellectualis magistri. Treptat, istoria personală se estompează, pentru ca în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariția unei lumi și a unei generații...„O carte care a fost și va fi mult admirată pentru sinceritatea și adîncimea cu care Ion Vianu și-a revăzut și a retrăit anii formării sale, desfășurarea inițierii și a dezvoltării personalității sale marcate, dincolo de inteligență și de cultură, de o intens trăită vibrație spirituală și, uneori, cu o intensă emoționalitate, dar, cumva, reținută sub civilitatea discreției – toate întrunind personala dimensiune a «autorității» sale.” (Gelu Ionescu)„Amor intellectualis are o deschidere de idei și de observații care depășește mizele memorialisticii așa cum o știm. E un roman (biograficul recuperat ca proză) palpitant și intens personal despre formare – morală, intelectuală, profesională – într-un timp ostil alegerilor libere. E relevant și ofertant pentru oricine e interesat de dilemele unor indivizi care, nevoiți să-și negocieze aspru opțiunile (și libertățile), au reușit să nu sacrifice nuanțele cînd fac judecăți, să nu se înăcrească, să nu ajungă resentimentari.” (Alina Purcaru)