Tratat de procedura penala. Partea speciala
Descriere
Tratatul de procedură penală. Partea specială este destinat studenților facultăților de drept în vederea pregătirii examenelor de promovare și de finalizare a studiilor universitare de licență, masteranzilor facultăților de drept, studenților doctoranzi, candidaților la admiterea în Institutul Național al Magistraturii, candidaților la admiterea în profesia de avocat, precum și acelora care intenționează să candideze pentru admiterea în alte profesii juridice. De asemenea, în egală măsură, lucrarea se adresează practicienilor dreptului, cu referire concretă la organele judiciare penale (instanțe de judecată, procurori, organe de cercetare penală ale poliției judiciare, alte organe de cercetare penală) și la avocați.Rezultat al unei documentări laborioase, această a treia ediție a Tratatului de procedură penală. Partea specială a fost elaborată prin consultarea legislației relevante în domeniul analizat, a doctrinei de specialitate și a jurisprudenței în materia dreptului procesual penal. În acest sens, au fost invocate în paginile tratatului legi, acte normative emise de Guvernul României, legislația Uniunii Europene, reglementări internaționale în materia protecției drepturilor omului etc. Au fost avute în vedere prevederile cuprinse în Codul de procedură penală și în Codul penal, care au intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, analizate, acolo unde a fost cazul, în paralel cu reglementările din codurile anterioare sau din legile penale cu caracter special ale căror norme juridice au fost preluate în noile coduri. De asemenea, a fost prezentată și analizată jurisprudența instanțelor de judecată naționale (o atenție deosebită fiind acordată jurisprudenței instanței supreme, în special în materia asigurării unei practici judiciare unitare, prin soluționarea recursului în interesul legii și dezlegarea unor chestiuni de drept), a Curții Constituționale a României, a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Curții de Justiție a Uniunii Europene.În elaborarea lucrării a fost folosit materialul legislativ, jurisprudențial și documentar existent la data de 25 mai 2021.