Munca actorului cu sine insusi

Munca actorului cu sine insusi

Descriere

O CARTE FUNDAMENTALĂ ÎN ISTORIA TEATRULUI ȘI UN MANUAL DE STUDIU PENTRU ACTORI, REGIZORI ȘI PROFESIONIȘTI AI SCENEIArta este o meserie plină de mistere, dar și de reguli. În celebra sa lucrare, Stanislavski vorbește despre cum corpul actorului devine expresia imaginației, despre puterea pe care vocea o dă cuvântului, despre pauzele care taie respirația, despre psihologia gestului în scenă și despre etica unui actor la lucru, printre altele. Discursul lui se apropie cu blândețe și curiozitate de cele mai profunde resorturi ale tehnicii teatrale, într-o confesiune onestă, profund emoționantă în dorința ei de a prinde orice sens într-o artă atât de vie.Deși acest al doilea volum a rămas neterminat, el reușește să desăvârșească „sistemul“ lui Stanislavski, atent explicat în primul volum. Munca actorului cu sine însuși rămâne o lucrare revoluționară, care a făcut trecerea între două modalități radical diferite de a privi lumea și de a o reda pe scenă.„Doar oamenii – interpreții simfoniei sau ai piesei – însuflețesc din interior, prin trăirile lor, subtextul operei pe care o transmit, în care, la fel ca în artist, se dezvăluie ascunzătorile sufletului, esența interioară grație căreia a fost creată opera. Sensul creației este în subtext. Fără el, cuvântul nu are rost pe scenă. În momentul creației, cuvântul vine de la poet, iar subtextul, de la artist. Dacă ar fi altfel, spectatorul nu ar mai vrea să meargă la teatru ca să-l vadă pe actor, ci ar sta acasă și ar citi piesa.“

Pe aceeași temă

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Jim Bagnola

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski