Munca actorului cu sine insusi, vol. 1

Munca actorului cu sine insusi, vol. 1

Editura
An publicare
2013
Nr. Pagini
324
ISBN
9786065797123

Descriere

„Oare câte spectacole se joacă zilnic, în întreaga lume, nu după esenţă, ci după principiul «în general»? Zeci de mii. De aceea să nu vă mire dacă vă voi spune că în fiecare zi, în întreaga lume, sute de mii de actori greşesc profund, prelucrând sistematic procedee scenice incorecte şi periculoase. Şi este cu atât mai rău, cu cât, pe de o parte, însuşi teatrul şi condiţiile artei sale îl împing pe actor spre aceste obiceiuri periculoase. Pe de altă parte, însuşi actorul, care caută calea minimei rezistenţe, foloseşte de bunăvoie meşteşugul «în general».“ Konstantin Sergheevici Stanislavski „În profesia mea, folosesc această carte în fiecare zi. Ceea ce nu înseamnă că o deschid în fiecare dimineaţă sau că folosesc numai exerciţiile lui Stanislavski. Din nefericire, nici măcar n-am timp s-o citesc foarte des. Dar ea este prezentă în felul în care gândesc teatrul. Îmi aminteşte de profunzimea şi de pasiunea cu care fiecare artist adevărat poate şi trebuie să-şi analizeze propria artă.“ Yuri Kordonsky

Pe aceeași temă

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski

Konstantin Sergheevici Stanislavski