Scrisoarea pierduta de la Auschwitz

Scrisoarea pierduta de la Auschwitz

Descriere

O poveste de neuitat despre dragoste, sacrificiu si lucrurile pe care esti nevoit sa le faci ca sa supravietuiesti.   Berlin, 1989.  In vreme ce zidul dintre Est si Vest se prabuseste, Miriam Winter il ingrijeste pe tatal ei, Henryk, aflat pe moarte. Cand acesta striga, in agonie, numele Frieda - si fiica sa descopera pe incheietura lui un tatuaj de la Auschwitz, ascuns sub cureaua ceasului -, istoria secreta a lui Henryk incepe sa iasa la iveala.   Cautand indicii despre trecutul tatalui ei, Miriam gaseste o uniforma de detinuta din lagarul pentru femei de la Ravensbruck, ascunsa printre lucrurile mamei sale. In tivul rochiei, ea descopera pitite scrisorile Friedei catre Henryk, din care afla adevarul rascolitor despre fetele supuse experimentelor medicale in lagar. Si, pe fundalul povestilor despre sacrificiu si rezistenta ale acelor tinere, Miriam pune cap la cap o poveste de dragoste ramasa ascunsa aproape cincizeci de ani in inima tatalui ei.   Inspirata de femeile acelea extraordinare, Miriam se straduieste sa darame zidurile pe care si le-a ridicat in jur. Pentru ca speranta supravietuieste chiar si in vremurile cele mai intunecate.   O lectura emotionanta, terifianta si sfasietoare. - Jill Mansell, autoarea romanului Greselile Mirandei

Debutul in forta al lui Ellory dezvaluie adevarul rascolitor despre femeile acelea si despre puterea, sacrificiile si rezistenta lor. - Heat Magazine
  Un roman extraordinar si puternic, care m-a captivat si emotionat pana la sfarsit. - Mary Chamberlain, autoarea romanului Croitoreasa de la Dachau
  Inspaimantator, dar in acelasi timp minunat. - Polly Crosby, autoarea romanului The Illustrated Child

Traducere din limba engleza de Ioana Petridean.
  Fragment din cartea "Scrisoarea pierduta de la Auschwitz" de Anna Ellory

"Autobuzul se smuceste si soferul injura tare. Calatorii chicotesc, iar Miriam si Eva zambesc. - Ca sa fiu sincera, nu stiu ce anume caut. Ma simt ca o proasta din cauza ca habar n-am avut prin ce au trecut. - Victimele Holocaustului? Un sentiment pluteste in deriva in interiorul lui Miriam, asemenea unui val de ceata, care nu vrea sa se ridice. Victime? Cum ar fi putut tatal ei sa fie o victima? Lacrimile ii tasnesc pe neasteptate si, in vreme ce Eva sta deoparte, lasandu-i spatiu sa-si traiasca durerea, linistea o cuprinde pe Miriam, mainile i se relaxeaza si spune: - Am gasit un numar tatuat pe bratul tatalui meu. Cred ca a fost intr-un lagar de concentrare. Cred ca am vrut sa aflu mai multe, dar... Urmeaza o statie lunga, in care autobuzul opreste, iar oamenii intra si ies intr-un amestec de trupuri. Trei opriri. Cand masina se pune din nou in miscare, Eva ii spune incetisor: - Numai la Auschwitz le-au facut tatuaje. - Poftim? - Probabil ca tatal tau a fost la Auschwitz, daca are bratul tatuat, spune ea. - O, Dumnezeule! - Nu, niciun Dumnezeu! Autobuzul e deja plin, dar calatorii continua sa urce, desi nu mai sunt locuri libere. Stau in picioare, leganati de inaintarea prin trafic. Doua opriri. - Auschwitz, repeta Miriam. - Cartile din biblioteca iti vor oferi cateva informatii despre Auschwitz, daca asta vrei intr-adevar sa afli.
Miriam ridica privirea spre ea. - Nu stiu. E ingrozitor, spune si simte mana Evei pe umarul ei. Lacrimile ii curg din ochii obositi. Nu le poate opri cu niciun chip. Eva isi cotrobaie buzunarele si ii intinde o batista. E gri, brodata pe margini, atent impaturita si cu o floricica albastra pe una dintre laturi."

Pe aceeași temă