Pasagerii

Pasagerii

Autor
An publicare
2021
Nr. Pagini
208
ISBN
9786069901724

Descriere

Mai aveam câţiva kilometri până la Basel, când s‑a produs dezastrul care m‑a dezmeticit de tot. La început nici n‑am realizat. Un zgomot asurzitor, nişte bubuituri, sau ceva similar, nimic n‑a mai avut densitate, nimic n‑a mai avut sens. Nu mai asistasem niciodată la vreun accident rutier de aşa amploare. Mattias a frânat atât de brusc, încât am crezut că mă va proiecta prin parbriz, iar centura, care a opus rezistenţă, m‑a tras cu violenţă înapoi, în spătarul scaunului. Mai întâi surd, apoi din ce în ce mai ascuţit, a început să mă doară omoplatul în locul în care se produsese comoţia. Prin gurile de ventilație a pătruns în interior un amestec înecăcios de cauciucuri arse și pâclă emanată de sub capota autoturismului din fața noastră, care zăcea dezarticulat, răsucit ca printr-un vis urât, pe caldarâm. Aburii zilei încinse vălureau atmosfera în fața ochilor mei șocați și nu înțelegeam cum sfârșise astfel, cu roțile îndreptate deprimant înspre soarele unei după-amiezi dubioase. Păreau secvențe smulse dintr-o peliculă veche, cu note apocaliptice, presărate haotic împrejur. De-o parte și de alta erau încă două mașini avariate, deformate ca niște acordeoane dezacordate, iar între fiarele Toyotei răsturnate, care emiteau tronsituri lugubre, rămăseseră captive două persoane.Totul s-a întâmplat în viteză, ca orice finalitate grotescă care nu se anunță dinainte. Există lucruri care ne schimbă viața sau ne-o curmă cu așa iuțeală că nici nu mai apucăm să intervenim. În cazul de față, noi eram cei norocoși, situați încă pe axa temporală, în spațiul suspect, înghesuit și strâmb, chiar dacă ne simțeam trunchiați de existența noastră precară. Încă mai puteam lucra în avantajul nostru. Pe când ei… Dar cine mai avea dispoziție să-și aprecieze amplasarea favorabilă?Prezentare autor: Monica Tonea s-a născut la 28 iunie 1977 în Constanța. A studiat filologia la liceul „George Călinescu” din Constanța; este licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din Timișoara, cu specializarea în Jurnalistică și Științele Comunicării.Din 2001 este stabilită în Belgia. A publicat de-a lungul timpului articole și texte literare în Bel-Esprit, Literomania, Revista de Povestiri, Liternautica, Itaca Dublin și pe blogurile Adevărul. Este editor la revistele Timpul Bruxelles și Itaca Dublin.A debutat editorial cu volumul de povestiri Piatră de hotar, editura Libris (Creator), 2019.

Pe aceeași temă

Monica Tonea

Monica Tonea

Monica Tonea

Laura Agapin,Monica Halaszi,Luminita A. Sfara,Alina I. Tonea