Toate la locul lor. Primele iubiri, ultimele povești
Descriere
Oliver Sacks îmbină în mod inimitabil înțelepciunea și seninătatea memoriilor intime cu relatările cazurilor clinice, excepționale în sine, dar cu care ne învecinăm poate mai frecvent decât ne-am închipui. Rezultă un caleidoscop de eseuri foarte personale, în parte inedite, povești pline de culoare despre pasiunea lui Sacks pentru înot, ferigi, cărți sau elementele chimice, despre unele cazuri neuropsihiatrice deosebite cu care s-a intersectat (schizofrenie, demență, Alzheimer, tulburarea bipolară etc.), despre întâlnirile miraculoase care fixează destinul unui om ori despre amenințările lumii actuale. Descoperim aici aceeași empatie cu care ne-a obișnuit autorul, aceeași erudiție și întindere enciclopedică, aceeași fascinație pentru natura umană și misterul ei. Meditativă și luminoasă, aceasta e cartea de rămas-bun a omului de știință și a omului pur și simplu care a fost Oliver Sacks.„Un volum bine echilibrat și emoționant, care încheie cu măiestrie o viață și o carieră remarcabile.” — Kirkus Reviews„Oliver Sacks a fost și va rămâne unic prin scriitura sa genială. Nici măcar un pasaj plictisitor în opera sa, nici măcar o propoziție.“ — The New York Times Book Review„Sacks are capacitatea uluitoare de a-și stimula cititorul, de a-i stârni interesul pentru frumusețea lucrurilor mărunte, dar cu atât mai mult demne de ținut minte. Și, mai presus de toate, forța lui stă în felul în care știe să deschidă drumul pentru cititorii nespecialiști pe teritoriul neurologiei. Sacks rămâne autorul mereu însetat de cunoaștere ?i uimit în fața complexității existenței umane.” — New York Journal of Books