Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi

Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi

Descriere

Tatuatorul de la Auschwitz este una dintre cele mai vândute cărți ale secolului XXI. În Povești despre speranță Heather Morris ne prezintă „povestea din spatele poveștii“ – detaliile extraordinare, necunoscute, ale întâlnirii și prieteniei cu Lale Sokolov, tatuatorul de la Auschwitz, dar alcătuieşte și un adevărat ghid de comunicare. Acesta ne va inspira cu o serie de relatări despre oamenii remarcabili pe care autoarea i-a întâlnit, poveștile incredibile pe care i le-au spus și lecțiile pe care le putem învăța de la ei.Povești despre speranță este prima carte de nonficțiune scrisă de Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi. O împletire între memoir și self-help, este o pledoarie pentru comunicare, empatie și implicare, ce completează portretul lui Lale Sokolov, tatuatorul de la Auschwitz, așa cum l-a cunoscut autoarea în ultimii lui ani de viață, dar oferă și detalii inedite despre întâlnirea cu două dintre cele trei surori supraviețuitoare ale Holocaustului care vor fi protagonistele următorului său roman, Trei surori. În Povești despre speranță, Heather Morris explorează arta ascultării – o deprindere dobândită în copilăria petrecută în Noua Zeelandă. Capacitatea ei de a asculta l-a determinat pe Lale să-i încredințeze povestea lui.„În romanul său de debut, Tatuatorul de la Auschwitz, și în continuarea sa, Călătoria Cilkăi, Heather Morris le-a oferit cititorilor cărți inspirate din întâmplări adevărate, bazate pe dragoste și supraviețuire în cele mai cumplite condiții. În cea mai recentă lucrare a sa, una de nonficțiune, explorează poveștile unor oameni cunoscuți, inclusiv cea a lui Lale Sokolov, tatuatorul de la Auschwitz cu care s-a împrietenit. Povești despre speranță este în esență o carte despre arta de a asculta și puterea acestui gest de a da speranță. Pornind de la oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor și de la experiențele acestora, Morris ne împărtășește poveștile lor și ceea ce putem învăța din ele: compasiune, înțelegere, răbdare, reziliență și curaj. Pe măsură ce ne îndepărtăm de evenimente care au modelat istoria, devine și mai important să ducem aceste povești în viitor.“ — CultureFlyHEATHER MORRIS s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991. Din 1995 până în 2017 a lucrat în cadrul Departamentului de asistență socială al Monash Medical Centre din Melbourne. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în Statele Unite. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun Roman Istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (Statele Unite). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz. Publicat în peste 40 de țări, a fost finalist la numeroase premii, între care British Books Awards 2020 și The Bookseller Book of the Year 2019 (Marea Britanie), ABIA’s General Fiction Book of the Year 2019 (Australia). Apărută în 2020, Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima lucrare de nonficțiune semnată de Heather Morris și cunoaște, de asemenea, un mare succes internațional. Ea va fi urmată de un nou roman bazat pe fapte reale, Trei surori (Three Sisters), ce va apărea în toamna anului 2021.

Pe aceeași temă

Heather Morris