Comunicarea non-verbala. Mijloc de redobandire a starii de autenticitate

Descriere

Interesul pentru filosofia umanista, cea care pune in epicentrul preocuparilor omul si valorile sale, a cunoscut o ascensiune inca din perioada Antichitatii. Filosofi precum Aristotel, Cicero, Galwey sau Socrate au abordat in discursurile lor oratorice problematica moralitatii universale prin care omul reprezinta in unanimitate valoarea suprema prezentat ca scop in sine si nu ca mijloc, cu accent pe simbolistica limbajului non-verbal. Discursurile publice pe care marii ganditori le prezentau maselor doreau sa le insufle oamenilor filosofia de a trai bine prin promovarea acelor doctrine si perspective asupra vietii care se subordoneaza principiului moralitatii. Inca din perioada Antichitatii, filosofii erau preocupati ca societatea ii va corupe pe oameni si ii va incuraja sa adopte o atitudine superficiala in legatura cu aspectele legate de lume si viata in general, un fel de duplicare de la propriile necesitati ale fiintei umane. Ingrijorarea filosofilor nu a fost nefondata, astfel ca tot mai multe persoane au deprins un „reflex” de a reactiona la stimulul din exterior asa cum si-ar dori societatea sa actioneze din teama de a nu fi exclus din comunitate si nicidecum asa cum persoanele si-ar dori sa se manifeste. In mod indubitabil, constrangerile au un aport in limitarea initierii unor compoartamente in spatiul public. Perioada copilariei evoca cel mai evident tendinta adultilor de a le obstructiona manifestarea emotiilor celor mici prin remarci de tipul: „nu mai plange”, „nu este bine sa plangi in public”, „se uita oamenii la noi daca plangi”, „ma faci de ras”, „nu mai rade asa de tare”, etc. Rasul si plansul sunt mijloacele prin intermediul carora fiinta umana se exteriorizeaza pentru a descarca o cantitate enorma de energie ce s-a acumulat in timp, si continua sa se manifeste pe parcursul a catorva minute, iar infranarea lor presupune o amplificare a tensiunii deja existente. Fiind considerate raspunsuri spontane la o situatie data, ele pot fi infranate cu greu, uneori imposibil de evitat. La varsta adulta, micul adolescent devenit adult, a asimiliat deja informatia din perioada copilariei cum ca este rusinos ca cei din jur sa ii observe momentul de vulnerabilitate, si in acest fel amana manifestarea dorintei tot mai pregnante de a se descarca prin plans de tensiunea acumulata. Treptat, pe langa aceasta cantitate masiva de energie se adauga nemultumirile de la locul de munca, legate de stima sau increderea in sine, apar diverse complexe de inferioritate, presiunea sociala de a nu se indatora statului si multe evenimente de viata cu factor mare de stres pentru subiect, care in mod inevitabil il vor directiona pe acesta catre o stare de degradare sau catre actiuni cu factor periculos pentru propria viata. Perceptia eronata asupra vietii il debusoleaza pe individ pentru ca i-a fost intarita ideea din copilarie „sa nu se bucure”, atunci cand evenimentul semnificativ ar trebui sa genereze o stare de entuziasm si sa nu planga atunci cand se simte neindreptatit pentru ca va fi sanctionat de catre ceilalti. Astfel ca, atat evenimentele minore, cat si cele majore din viata persoanei sunt traite liniar de catre subiect, iar motivatia si sensul vietii isi pierd din importanta. Infranarea emotiilor alimenteaza distantarea omului de ceea ce il face uman, sufletul.In celebra capodopera Émile, Jean-Jacques Rousseau trateaza problematica educatiei din perspectiva a trei directii de analiza pe care le clasifica in: educatia oamenilor, educatia lucrului si educatia naturii copilului. Spre deosebire de celelalte forme de educatie, cea a oamenilor este singura forma de educatie prin intermediul careia omul poate fi modelat comportamental si in acelasi timp, cea in care exceleaza detinand controlul absolut. Dar, cu toate aceste mentiuni, educatia data de la natura este cea mai pretioasa dintre cele trei enuntate de Rousseau pentru ca fiinta umana nu detine puterea de a interveni in acest proces. Educatia de la natura din perspectiva filosofului francez incearca sa le ofere oamenilor o altfel de perspectiva asupra vietii in care nu exista limitari. Acest tip de natura face referire la ceea ce poate fi denumita esenta omului, la totalitatea sentimentelor, a afectelor, trairilor, dar tumultul interior este si cel care il ajuta pe om sa devina uman. Aristotel ii atribuia fiintei umane apelativul de animal social, si numai in momentul in care aceasta acorda o igiena atenta sufletului poate scapa de eticheta pe care filosofii i-au acordat-o inca din Antichitate. Lipsa unei ierarhii proprii de valori si dorinta pregnanta a fiintei umane de a fi in conformitate cu aspiratiile induse de societate incurajeaza distantarea de ceea ce o face umana, fapt ce conduce inevitabil la alterarea educatiei izvorate din natura umana. Constrangerile sociale de a indeplini anumite standarde pana la implinirea unei anumite varste (studii superioare, sa detina un imobil, sa ocupe o pozitie inalta in cadrul unei companii de top, etc) il conduc pe subiect catre autodistrugere daca realizeaza ca nu detine resurse suficiente pentru a satisface aceste cerinte. Paradoxal, multe dintre valorile pe care societatea le promoveaza nu sunt si cele care il ghideaza pe om pe tot parcursul vietii sale. In cazul acesta se impune o prioritizare a propriilor valori, cat si o reconsiderare a acestora pentru ca finalmente raspunsul la intrebarea „cine sunt, eu?” sa nu mai fie atat de greu de definit. Deseori raspunsul la acesta intrebare este raportat la modalitatea prin care omul este perceput de societate sau la rolurile asumate: „un baiat/o fata, educator/instalator, mama/fiica” si prea putin se insista pe afecte si pe propriile realizari: „sunt empatic, sunt indispus in momentul de fata, sunt corect, sunt luptator, etc”. Defectele si calitatile sunt cele care evidentiaza personalitatea fiintei umane, asumate acestea o pot ajuta sa fructifice anumite calitati si sa isi accepte acele minusuri. Doctrina pe baza careia s-a fundamentat scepticismul filosofic pleca de la premisa potrivit careia nu exista nici frumosul, nici uratul, nici dreptatea, nici nedreptatea pentru ca toate aceste subiecte sunt idei ce se subordoneaza principiului relativitatii. Scepticismul pironian se subordoneaza principiului suspendarii judecatii de valoare pentru ca nimic „nu-i mai mult un lucru decat altul”. Principiul judecatii de valoare presupune cu precadere o expunere in care totalitatea obiectelor sunt comparate pe baza unui criteriu bine stabilit, fie acestea conventii, prejudecati sau traditii. Filosofii atrageau atentia asupra acestei capcane, daca obiectele pot fi comparate intre ele pornind de la un criteriu, in cazul oamenilor acest lucru trebuie sa se subordoneze acelorasi cerinte. Persoanele ar trebui sa creasca si sa se dezvolte exact in acelasi mediu, sa detina exact aceleasi resurse, abilitati, trasaturi caracteriale si sa urmareasca acelasi parcurs socio-profesional, iar acest fapt este imposibil de realizat.Efectele rezultate in urma actiunilor oamenilor sunt cele care indica cel mai evident de ce fiinta umana este tot mai nefericita si nemultumita de evolutia parcursului sau. In cadrul unei sectiunii viitoare dedicate efectelor scontate ca urmare a distantarii omului de natura umana, vor fi prezentate succint repercusiunile pe care nemultumirea de sine le poate avea asupra climatului mental, prin instalarea unor disfunctii si tulburari ale conduitei alimentare, o scadere drastica a calitatii somnului, etc.Componenta non-verbala este mijlocul prin intermediul caruia comportamentul uman poate fi observat in starea sa autentica. Limbajul non-verbal este reflexia sufletului redata fidel printr-un set de gesturi si ticuri gestuale, cat si o modalitate prin care omul poate fi descoperit asa cum este el. O atentie mai mare asupra gesturilor il poate ajuta pe interlocutor sa isi contureze o imagine mai realista asupra persoanei cu care discuta, ii poate contracara viitoarele miscari, se poate confesa sau se poate distanta de aceasta. Din acesta perspectiva, comunicarea non-verbala este cea mai facila metoda de analiza a conduitei umane, prin care oamenii pot fi descoperiti asa cum sunt ei, intr-un cadru natural. Constientizarea simbolisticii gesturilor in functie de contextul in care se realizeaza il poate incuraja pe interlocutor sa se manifeste autentic sau nu. Comunicarea non-verbala este o modalitate facila, prin care societatea poate fi educata sa vada ceea ce oamenii din diferite motive nu reusesc sa exprime verbal.Momentul in care fiinta umana isi va accepta sentimentele indiferent de natura lor, va fi si momentul in care aceasta va reusi sa aduca o imbunatatire semnificativa a calitatii vietii. In cazul persoanelor care si-au interiorizat defectele (gradul de suportabilitate, lipsa abilitatilor intr-un anumit domeniu, carentele, resursele, etc) acestea sunt cele care si-au conturat o imagine realista cu privire la propriile expectante si resurse de a face fata situatiilor generatoare de stres, comparativ cu persoanele care au creionata o imagine distorsionata in raport cu propriile resurse. Un stil de viata fundamentat pe o autoevaluare obiectiva il ajuta pe subiect sa isi restabileasca echilibrul in viata, sa evite stresul, depresia, anxietatea, diverse disfunctionalitati sau tulburari degenerative. Exteriorizarea emotiilor prin utilizarea cu mai multa incredere a gesticii, este primul pas spre o viata cu mai putine nemultumiri si griji. In fond, emotiile sunt cele care ii ofera fiintei umane un plus de valoare.Lucrarea de fata isi are originea in preocuparile dezbatute de catre marii filosofi si ganditori asupra conceptului de natura umana si a tiparului comportamental pe care fiinta umana ar trebui sa il adopte pentru a fi acceptata social. In concordanta cu tendintele actuale impuse de societate, se impune revizuirea anumitor considerente ce pot periclita starea generala de bine a individului. „Reminescenta” ca urmare a disproportionalitatii dintre nevoile reale ale individului si dorinta societatii ca membrii ei sa se conformeze constrangerilor sociale, se pare ca ar fi principala problematica ce se impune a fi analizata in cadrul acestui volum.Intr-un prim capitol, autorul face o incursiune asupra specificului comunicarii non-verbale si al decodificarii mesajului identificat in anumite contexte sociale date, cu scopul de a evidentia o natura umana ce nu poate fi distorsionata sau obstructionata dupa bunul plac al indivizilor.Comunicarea non-verbala realmente poate fi clasificata ca fiind prima natura umana. Afirmatie ce pleaca de la presupozitia ca acest tip de comunicare este in unanimitate innascuta si oricat de mult ar dori omul sa schimbe acest fapt, este cu certitudine imposibil. Limbajul non-verbal este cel care il ajuta pe individ sa isi revizuiasca comportamentul, sa cantareasca deciziile, sa isi selectioneze acele piese de puzzle care ii vor facilita adaptabilitatea la anumite contexte sociale.Capitolul I, Repere teoretice ale conceptului de comunicare non-verbala si analiza gestuala doreste sa puncteze o serie de elemente specifice limbajului non-verbal, cu referiri multiple catre noi domenii de cercetare si investigare, precum stiinta figurii si morfopsihologie.Evident, lucrarea de fata nu doreste o prezentare complexa a intregului concept de comunicare gestuala, ci puncteaza acele elemente din spectrumul comunicarii non-verbale care contribuie intr-o mare masura la incurajarea fiintei umane de a se comporta natural, asa cum insasi natura a invatat-o. Cadrul discutiei va fi orientat preponderent pe introducerea cititorului in spectrumul limbajului non-verbal si a simbolurilor ce stau la baza interpretarii adecvate a anumitor conduite, atitudini sau stereotipuri. Respectarea limitelor ce tin de teritoriul si distanta personala pot facilita adeziunea persoanelor la un anumit grup social, modalitate prin intermediul careia pot sa stabileasca relatii solide bazate pe incredere si respect, iar acestea sunt cateva atuuri ce vor fi punctate in cadrul acestui prim capitol.Volumul de fata se doreste a fi o lucrare stiintifica, motiv pentru care se impune introducerea unui capitol destinat aprofundarii conceptului de natura umana, analizat din perspective filosofice. Este omul, cu certitudine, un animal social sau este mai degraba o presupozitie menita sa ii scuze devierile sale comportamentale? Acesta este o prima intrebare de la care pleaca apronfundarea acestei tematici.In Capitolul II, Teorii asupra naturii umane, sunt analizate 12 perspective transante asupra naturii umane din domenii vaste: religie, filosofie, psihanaliza, pedagogie si neurostiinte. Reprezentantii de seama ai acestor domenii sunt: Sf. Augustus si Sf. Anselm, Confucius si Tao, Platon, Aristotel, Immanuel Kant, Karl Marx, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre, Charles Darwin Jean-Jacques Rousseau, Antonio Damasio, David Eagleman (si multi alti cercetatori din domeniul neurostiintelor).In cadrul fiecarei sectiuni dedicate analizei conceptului de natura umana, sunt identificate si efectele scontate ca urmare a distantarii fiintei umane de natura umana.In cadrul volumului II, Efecte scontate ca urmare a distantarii omului de natura umana accentul se va pune pe implicatiile pe care componenta non-verbala o are in acest proces. Fiinta umana creste si se dezvolta din punct de vedere fizic si cognitiv, dar odata cu parcurgerea stadiilor specifice de dezvoltare a personalitatii, aceasta descopera ca drumul pana la atingerea scopului final este presarat cu obstacole. Interesant de observant ar fi prin ce transformari este nevoita sa treaca fiinta umana. Cat de departe este dispus omul sa mearga pentru a-si atinge obiectivul mult visat? In cadrul sectiunii destinate factorilor psihologici si de personalitate, se vor observa cum totalitatea celorlalte componente abordate sunt influentate in mod direct de starile afective ale subiectului. Un climat general pozitiv influenteaza starea de sanatate a unei persoane, la fel cum o atitudine pesimista asupra vietii genereaza o serie de reactii in lant ce produc in mod inevitabil, aparitia diferitelor afectiuni.Adelina Ionita