Convorbiri cu Monseniorul Escriva de Balaguer
Descriere
Convorbirile au valoare de izvor istoric si doctrinar. Izvor istoric, pentru ca ne permit sa cunoastem cum a reactionat sfantul Josemaria la anumite evenimente, pozitive sau nu, care s-au produs in decada 1960. Izvor doctrinar, pentru ca ne prezinta o expunere riguroasa si sintetica a mesajului sau, atat pentru a afirma aspectele fundamentale ale credintei catolice, cat si pentru a infatisa trasaturi ale Opus Dei; concret, pentru a cita doar cateva: finalitatea supranaturala a Bisericii; filiatia divina ca fundament al vietii spirituale; demnitatea preotiei; transcendenta vocatiei si misiunii laicilor, crestini obisnuiti, chemati sa traiasca in mijlocul lumii; sfintirea muncii; considerarea casatoriei ca vocatie divina; rolul important al femeilor in viata lumii si a Bisericii; libertatea si responsabilitatea catolicilor in chestiunile temporale; respectul autonomiei relatiilor lumesti; pretuirea prieteniei si a virtutilor omenesti. - Javier Echevarria, Prelat al Opus Dei Toti cei botezati – barbati si femei – se bucura in mod egal de demnitatea, libertatea si responsabilitatea care sunt comune tuturor copiilor Domnului. In cadrul Bisericii exista aceasta radicala unitate fundamentala, pe care o propovaduia chiar Sfantul Paul primilor crestini: „Caci cati in Cristos v-ati botezat, in Cristos v-ati imbracat. Nu mai este iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici liber; nici barbat si nicii femeie.” (Gal. 3, 27-28) Josemaria Escriva de Balaguer Albas (1902-1975) − preot spaniol, sfant al Bisericii catolice. Este fondatorul prelaturii Opus Dei, care a deschis noi cai de sfintenie in Biserica Catolica, sustinand ca toti barbatii si toate femeile pot ajunge la sfintenie indeplinindu-si munca lor precum si indatoririle vietii zilnice. Printre scrierile sale se numara: Stareta din Las Huelgas (studiu teologico-juridic), carti de spiritualitate care au fost traduse in numeroase limbi: Drum, Sfantul Rozariu, Cristos e cel care trece, Prietenii lui Dumnezeu, Via Crucis, A iubi Biserica, Brazda si Forja. Volumul Convorbiri cu Mons. Escriva de Balaguer reuneste cateva dintre interviurile publicate in presa.