Amintiri din viitor. Volumul 2

Descriere

Cum e sa traiesti fara amintiri? Cum e sa stii ca acestea sunt scrise intr-un jurnal de care iti e frica? O frica fata de un trecut in care cunosteai viitorul.

Tokyo, 11 februarie, el deschide ochii si realizeaza ca nu mai are trecut, cu exceptia unor jurnale pe care tot amana sa le citeasca. Intr-un final le deschide si redescopera greselile pe care le-a facut in mod constient. A pierdut benevol femeia pe care o iubea. Cum sa se intoarca la viata lui de odinioara? Cum sa o intoarca pe ea? In loc de raspunsuri apar mai multe intrebari.

"Numele lui este Mir. E in viata. Daca citesti aceste randuri, descoperi impreuna cu el trecutul sau."

Andreea Russo este autoarea generatiei sale. Isi scrie cartile la calculator si la telefonul mobil. Comunica pe Facebook cu cititorii sai pentru a afla parerea si asteptarile lor. Lucreaza cu pasiune asupra visului de a deveni intr-o buna zi laureata a Premiului Nobel pentru Literatura. Debuteaza cu trilogia „Amintiri din viitor”. Volumul I al trilogiei a fost premiat la Salonul International de Carte pentru Copii si Tineret din Chisinau, editia a XX-a din 17 aprilie 2016.

Fragment din rOman:

"JURNALUL DIN VIITOR

Cand mor oamenii? Atunci cand ii pui in groapa sau atunci cand ii stergi din memorie? Amelia l-a ingropat pe Mir de viu, dupa inmormantarea acestuia. Haos? Probabil, dar cum e sa afli ca omul pe care l-ai iubit si l-ai inmormantat e viu?
O scrisoare bizara aparuta la unsprezece luni dupa inmormantare a schimbat multe. In primul rand, sentimentul divin de dragoste s-a transformat intr-o detestare nemarginita, caci adevarul e in stare sa distruga.
Sa fugi in suferinta atatia ani pentru a apara de durere persoana draga, dupa care sa dezvalui totul, sa il lovesti in cap cu acea durere, cine mai face asa? Cine altul decat Mir.
Amelia nu a citit Jumalul ei din viitor, ea constientiza cat de periculos e viitorul cand e cunoscut, avea multe neclaritati, isi dorea sa vorbeasca cu Mir, insa durerea care s-a napustit peste ea s-a transformat intr-un zid de ura. Ea a decis sa lase trecutul in trecut, pur si simplu sa mearga mai departe, chiar daca acest mai departe inseamna o viata noua, inceputa de la zero. A abandonat casa, familia, prietenii, facultatea, chiar sf numele. Nu mai era Amelia, era Milena, locuia in alta tara, vorbca alta limba, era impreuna cu alt om, dar trecutul rar cand te lasa in pace, acestuia ii place sa revina in cel mai neasteptat mod si timp, demonstrand ca el e cel care hotaraste cand are sa plece.
Ce nu s-a luat in calcul? Pana la urma, omul e cel care decide daca sa deschida usa trecutului sau sa i-o tranteasca in nas.
Milena nu-si dorea sa devina din nou Amelia, plus ca atatea lucruri s-au schimbat, totul era diferit, amintirile din trecut ii disparusera, iar in schimbul acestora aparuse amintiri din viitor.

V-ati uitat vreodata la umbra mainilor voastre? La cele zece degete ce se misca in armonie. Oare daca ar fi in total opt, noua, unsprezece sau douasprezece, ar mai fi armonie? Consider ca daca m-as naste cu opt degete si niciodata nu as vedea un om cu zece degete, m-as considera om normal. In sensul ca normalul e o categorie in care intra toti si daca ceva anormal e caracteristic pentru 99% din populatie, atunci acest anormal instantaneu devine normal. Oricat as lupta sa demonstrez ca sunt normal, atata timp cat fac parte din acel 1%, nu are niciun sens. Singura scapare e sa intru in cele 99%. "