Dragoste eterna - Mirela Oprea

Descriere

Trase aer adanc in piept intr-un suspin sincer si isi ingadui o mica pauza pentru a-si linisti vuietul din tample. Lasa lista deoparte, apoi lua si ultimul plic la care trebuia sa raspunda in cursul zilei, ridicandu-si privirea spre cer si invocand o ruga muta, ca acesta din urma sa nu-i mai provoace o noua durere de cap. Ii era de ajuns pentru o singura zi. Intoarse cu grija plicul sa vada de la cine era. Fiorul incantarii o lua cu asalt atunci cand descoperi ca acesta era de la mult iubita ei prietena din Franta. Il deschise cu nerabdare si il citi. Prietena o ruga subtil sa ia sub ocrotirea ei pe cea mai blanda si incantatoare tanara care existase vreodata. Daca la primul gand tresari convinsa ca prietena ei exagera, la cel de-al doilea ceda, amintindu-si ca aceasta nu obisnuia sa abereze atunci cand era vorba despre oameni. Si daca nici scumpa ei prietena nu se pricepea la oameni, atunci cine?! Fragment din cartea "Dragoste eterna" de Mirela Oprea: "Drumul lung si anevoios o facu pe Sienna sa simta osteneala prin fiecare centimetru din corpul ei, dar, odata ajunsa la destinatie, aceasta disparu ca prin farmec. Ochii ei ingrijorati priveau cu stupoare tabloul ce i se infatisa dinainte. Distanta pana la castel era uriasa in opinia ei si parea sa nu se mai sfarseasca. Privea agitata pe fereastra trasurii cu patru cai. Proprietatea era imprejmuita de sute de copaci, iar gradinile luxuriante iti taiau rasuflarea. Pe masura ce se apropia, castelul se arata tot mai bine, in toata splendoarea lui. Era absolut fabulos si mult mai maret decat se asteptase ea. Isi arunca privirea naucita cand spre cladire, cand spre minunatele gradini. Stia cate ceva despre gradinarit pentru ca il ajutase pe bunicul ei in gospodarie, dar acestea intreceau orice imaginatie. Florile catifelate si viu colorate ii mangaiau privirea, iar prospetimea lor aproape ca o facea sa le simta parfumul. Brusc fetita din ea iesi la suprafata pasind pe hotare nesigure, iar indoiala o coplesi. „Dumnezeule, ce caut eu aici? Nu este locul meu aici..." gandi ea. Se uita critic si se analiza. Era imbracata modest si toate rochiile ei erau sterse. in definitiv era in doliu. Niciodata nu pusese pret pe haine si se mira de ce o facea acum. Se linisti numaidecat cand vorbele bunicului sau ii rasunara ca un ecou in minte: „Sa nu-ti faci probleme niciodata in legatura cu infatisarea ta, scumpa mea, pentru ca adevarata frumusete izvoraste din adancul sufletului, iar valoarea ei este infinit mai pretioasa decat orice imbracamin-te aleasa"."