Duelul inimilor - Mirela Oprea

Descriere

Al doilea roman din saga familiei de Drumville. Obstacolul nu era suficient de inalt si calul sari peste el cu usurinta, aterizand de partea cealalta cu asemenea abilita- te, incat calaretul - ceva mai mare de-o schioapa - schita un zambet larg, stralucitor. - Buna treaba, scumpa mea! Esti mai priceputa decat toti baietii de varsta ta la un loc - se auzi vocea grava si mandra a barbatului care privea cu o dragoste de netagaduit spectacolul. Si cal, si calaret, deopotriva, radiau de o energie vesela si molipsitoare. in fiecare dimineata Adam Richard Drummond, Duce de Drumville, isi facea plimbarea bucurandu-se de frumusetea mosiei sale, dar si de incantatoarea companie a fiicei sale, Eleonor, care implinea peste putin timp sapte ani. Pana de curand se alatura plimbarilor matinale si sotia sa, Sienna. Renuntase insa degraba la compania ei atunci cand inca o dorinta arzatoare a lor era pe cale sa se implineasca. Ducesa de Drumville urma sa aduca pe lume cel de-al doilea copil, un mostenitor poate. Dar analizand cu sinceritate, Adam nu ar fi fost deloc deranjat daca s-ar fi nascut inca o mogaldeata superba de fata. Fragment din cartea "Duelul inimilor" de Mirela Oprea "Imaginea palatului devenea din ce in ce mai neclara. Eleonor privi inapoi, aproape nevenindu-i sa creada ca supravietuise rautatii acelei femei. O durea fiecare particica a trupului ei firav de la zgaltaiala si imbranceala la care fusese supusa. Briza fierbinte a desertului ii mangaia chipul epuizat ca o calda binecuvantare. Barbatul care o insotea Isi drese vocea si fata isi dadu mult capul pe spate ca sa-l poata privi. Dupa inaltimea si aliura lui isi dadea seama ca nu parea un negustor prietenos. Tulburata inca de groaza prin care trecuse, se stradui sa intuiasca daca tot ceea ce urma sa se intample cu ea avea sa fie mai rau, dar nu avea putere sa se gandeasca deocamdata la asta. O amintire o facu sa devina palida ca o stafie. Femeia nebuna si rea o instiintase cu un ras aproape isteric ca avea sa fie vanduta la targul de sclavi. - Ai incredere, copila – spuse in cele din urma barbatul cu o voce groasa, vrand in zadar sa o linisteasca. Eleonor stranse puternic din ochi in timp ce increderea ei sovai pret de o clipa, neputand sa-si alunge sentimentul nou si apasator de frica. Desi nu se purtase urat cu ea, recunostea ca barbatul o intimida si, cu toate astea, ii era recunoscatoare. La urma urmei acest strain rece, cumpanit si zgarcit la vorbe insemna pentru moment eliberarea din beciul intunecat in care fusese aruncata. Neajutorata, indraznea sa viseze ca in afara palatului mai avea un dram de speranta. Chiar daca era vanduta ca sclava, exista posibilitatea sa fie rascumparata. Era increzatoare ca astfel tatal ei ii va putea da de urma mai usor. Dupa o noapte petrecuta in bezna era macar impacata sa vada din nou lumina soarelui."