Fernando Pessoa (o cvasi autobiografie) - Jose Cavalcanti Filho

Descriere

    „La sfarsitul anului 2010 scriitorul brazilian José Paulo Cavalcanti Filho si-a incheiat, dupa mai multi ani de cercetari, cartea despre acest om care se visase atat de multiplu. Cavalcanti a descoperit ca Pessoa nu se referea la cinci nici la sase, ci la o suta douazeci si sapte de oaspeti care se inghesuiau in trupul sau firav, fiecare in parte cu numele sau, cu stilul si cu propria lui poveste, cu data lui de nastere si cu horoscop propiu. Unii dintre ei il criticasera in mod public, dar Pessoa nu a procedat la expulzarea niciunuia, chiar daca uneori probabil ca ii fusese dificil, presupun, sa hraneasca o familie atat de numeroasa.” (Eduardo Galeano - Os filhos dos dias)      Fragment din volum:       “Dezgustul pentru caini si gramofoane     Simpatizeaza putin, sau chiar deloc, cu „cainii care scheauna si cu telefoanele". Insasi Ophelia relateaza: “Fernando era foarte superstitios, in mod special cu cainii care scheunau. Spunea ca, atunci cand mergea acasa, in drumul sau cainii scheunau, si ca asta insemna ca era ceva in el care ii determina sa scheaune”. Acest dezgust s-a extins fata de masini in general, pe care le accepta „in acelasi fel ca si pe copaci". De asemenea, „ma dispensez si detest automobilele, ma dispensez si detest produsele stiintifice - telefoanele, telegrafele - care fac viata usoara, sau subprodusele de fantezie - gramofoane, receptoare hertiene. Nu ma intereseaza nimic de tipul asta." In cazul radioului nu, poate pentru ca nu era legat de copilaria sa. Cu familia, pe Strada Coelho da Rocha, s-a obisnuit sa asculte succese muzicale din Londra, Madrid, New York, Paris si Roma, puse pe discuri care se invarteau intr-un gramofon instalat in sala de vizite a apartamentului.      Qualquer música, ah, qualquer,   Logo que me tire da alma   Esta incerteza que quer   Qualquer impossível calma!   (...)   Qualquer coisa que não vida!   Jota, fado, a confusão   Da última dança vivida...   Que eu não sinta o coração!     „Qualquer música", Fernando Pessoa       Masini de scris      „Vreau sa domin lumea cu un creion." Pentru a scrie, ii place sa foloseasca unul dintre multele creioane pe care le purta mereu in buzunarele din afara ale paltonului, amestecate cu servetele si monede. Dupa spusele prietenului Luis Pedro Moitinho de Almeida, mereu folosite, niciodata noi, bucati ascutite, foarte bine ascutite la ambele capete; si de orice fel, mai putin marca Ko-hi-noor-bh folosita pe vremea aceea de studenti. Creion care, dupa el, „nu e bun de nimic. Este dur si are varful aspru". Sau foloseste pana, motiv pentru care vorbeste despre „micul aspect al calimarii, sub marea indiferenta a stelelor"."