Unire si simtire romaneasca - Arhim. Mihail Daniliuc
Descriere
Arhimandritul MIhail Daniliuc vine, in acest an binecuvintat al Romaniei, cu o carte despre unirea si simtirea romaneasca. O face cu stiinta de carte si constiinta de crestin si de roman deopotriva, iluminind unghiuri uitate ale istoriei noastre, evidentiind fatete sublime ale crestinismului innobilat de stramosi pe aceste plaiuri. Autorul acestei carti, patruns de credinta tare in Dumnezeu, crede si in destinul poporului sau, pe care-l invesniceste intre paginile lucrarii de fata cu reflectii despre institutiile bisericesti si laice, despre unirea lui Mihai Viteazul, despre tarile Tarii, despre visul de neatirnare, despre unirea de la 1859, despre limba si port, despre colinde si pricesne, despre Cuza si Cosbuc, despre Eminescu, Porumbescu si episcopul Melchisedec Stefanescu, despre Grigorescu si Iorga, despre Enescu si Vasile Voiculescu, despre Brincusi si Grigore Vieru. Venit dinspre Moldova sa draga, autorul cuprinde in rindurile volumului toata rotunjimea pamintului romanesc si se infatiseaza in binecuvintatul an 2018 – ca la o judecata, drept si curat, adevarat si sincer, patruns indeosebi de bunatate si de iubire pentru semeni. Autorul si lucrarea se potrivesc de minune cunoscutei laude argheziene, rostita cindva demult: "Carte frumoasa, cinste cui te-a scris!" - Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop