Dificilă unire

Descriere

La 13 ianuarie 1918 armata romana s-a indreptat spre Basarabia si a atacat granita de la Ungheni, pazita atunci de o garnizoana bolsevica. La inceput, trupele romanesti nu au intampinat prea multe dificultati, astfel ca in scurt timp au inaintat spre Chisinau. In aceeasi zi, Ernest Brosteanu, generalul care conducea expeditia militara, a comunicat Guvernului Roman ca ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeana al armatei tariste, Stefan Usinevici, reusise sa se intoarca acasa tocmai in acele zile, si sa devina astfel martor la sosirea trupelor romanesti la Chisinau. Intr-o carte de memorii Usinevici nota ca majoritatea populatiei din regiune primise cu un oftat de usurare venirea soldatilor romani. Drept represalii pentru decizia luata de executivul de la Iasi, Lenin a ordonat expulzarea imediata a ministrului roman de la Petersburg, Constantin Diamandi, si confiscarea rezervelor de aur ale Bancii Nationale a Romaniei, care fusesera mutate in Rusia din motive de siguranta in timpul razboiului. La 27 martie 1918, dupa 61 de zile de existenta independenta, in pre­­zenta Presedintelui de Consiliu al Romaniei si a catorva ministri, Re­pu­blica Democratica Moldoveneasca isi decreta solemn dizolvarea si unirea voluntara cu Regatul Romaniei. Cu o zi inainte Marghiloman ajunsese la Chisinau, iar orasul il revoltase si-l amuzase deopotriva datorita tabieturilor rusesti ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc tarziu, lucreaza putin si mananca mult. Fragment din cartea "Dificila Unire. Basarabia si Romania Mare 1918-1940" de Alberto Basciani "Aceasta era situatia in Basarabia cand guvernul tarist a hotarat sa intensifice actiunea de rusificare si sa elimine treptat acele ramasite de autonomie care inca mai supravietuiau pentru a lega si mai strans intregul teritoriu dintre Prut si Nistru de restul Imperiului Rus, atat din punct de vedere cultural, cat si social. Situatia pe care trebuiau sa o gestioneze functionarii rusi era cu adevarat urgenta; Basarabia trebuia integrata in mod sistematic si definitiv in celelalte regiuni ale statului tarist. Consolidarea treptata, dar constanta a legaturilor dintre centrul imperiului si aceasta indepartata provincie sud-vestica se inscria, de fapt, intr-un proces mai general de redistribuire a raporturilor si a obligatiilor, a privilegiilor si a responsabilitatilor intre diferitele componente etnice, lingvistice si religioase cuprinse in granitele Imperiului Rus. Prin aceasta operatiune, Imperiul Tarist incerca sa-si intareasca structura statala si stapanirea. Incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, asa cum a aratat Andreas Kappeler intr-un studiu edificator, in cadrul acestei operatiuni, populatiile care se deosebeau cel mai mult de cea rusa prin limba, civilizatie si religie (introduse in asa-numita categorie inorodti) au fost tot mai discriminate sub aspect juridic, politic si cultural, dar au reusit totusi sa-si pastreze fara prea multe probleme identitatea etni-ca si anumite privilegii, cum ar fi, de exemplu, scutirea de efectuarea serviciului militar. De cealalta parte, fie ca erau sau nu ortodoxe, aproape toate celelalte populatii crestine au resimtit in schimb ca modelul lingvistic si cultural rus emanat din centrul imperiului li se impune in mod si mai accentuat. Pe de o parte, aceasta situatie oferea perspective importante de a avansa pe scara sociala si in cariera, mai ales pentru exponentii respectivelor elite, iar datorita unor motive legate de profesie si prestigiu social, promova in multe cazuri si un proces spontan de rusificare."