Arta meditatiei - Matthieu Ricard

Arta meditatiei - Matthieu Ricard

Descriere

Daca a invata sa meditezi este un drum pe care chiar cei mai mari intelepti il strabat de-a lungul vietii lor, a exersa zilnic ne transforma viziunea despre noi insine si despre lume. Acesta este mesajul eseului de fata, atat de accesibil si, in acelasi timp, un ghid spiritual si filosofic, de initiere concreta in practica meditatiei. Imbogatit de dubla sa cultura, de experienta de calugar, de cunoasterea textelor sacre, de frecventarea inteleptilor, Matthieu Ricard ne dezvaluie caracterul universal al meditatiei bazate pe iubirea altruista, compasiunea si dezvoltarea calitatilor umane. El reveleaza binefacerile evidente pe care meditatia le poate aduce fiecaruia dintre noi intr-o societate individualista si materialista, indrumandu-ne sa descoperim si sa cultivam aspiratiile noastre cele mai profunde.   Recunoscut international, mai ales gratie cartilor Calugarul si Filosoful, Pledoarie pentru fericire, Arta Meditatiei si Drumuri spirituale, Matthieu Ricard este astazi unul dintre specialistii mondiali ai budismului. Interpret francez al lui Dalai Lama, el traieste la manastirea Shechen, in Nepal, unde se consacra vietii monastice, prezervarii culturii tibetane, iar in Tibet sustine peste treizeci de proiecte umanitare.  Noua Spiritualitate este emanatia unei Noi Stiinte care s-a conturat indeosebi catre sfarsitul secolului abia incheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledeaza pentru originea spirituala a Universului. Viziunea materialista asupra lumii a permis crearea unei civilizatii tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea conditiei umane. In acelasi timp insa filosofia care a motivat-o nu a reusit sa evite actuala criza globala. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasati, mai aproape de autodistrugere. Colectia noastra se deschide, asadar, tuturor cartilor menite sa propuna o solutie de iesire din impasul lumii contemporane, sa avanseze o ipoteza coerenta sau sa adauge o noua valenta demersului spre o lume mai buna. Nimic nu se va schimba in drama lumii actuale daca ramanem la aceeasi gandire. Acesta este motivul pentru care toti comentatorii fenomenului social opteaza pentru o Noua Spiritualitate.  Respectul pentru viata, nevoia de schimbare a fiecaruia dintre noi in acord cu Legea fundamentala a Universului, care postuleaza infaptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, si nu a urii si a dezbinarii, constituie esenta Noii Spiritualitati. (Dumitru Constantin-Dulcan)

Pe aceeași temă

Matthieu Ricard