Simple povestiri. Cugetari morale despre viata de toate zilele - Pr. Dimitrie Bejan
Descriere
Autorul acestei cărţi, Părintele Dimitrie Bejan, este unul dintre cei mai ilustri reprezentanţi ai intelectualităţii interbelice. Personalitate complexă şi, din păcate, încă puţin cunoscută, Pr. Bejan este una din numeroasele personalităţi care, în tăcere, discret, nespectacular, fără publicitate, a reuşit să asume cu dârzenie drumul anevoios al umanizării prin suferinţă. Destin unic şi veritabil model pentru generaţia tânără actuală, Pr. Dimitrie Bejan, deşi a petrecut puţine clipe în libertate, viaţa consumându-şi-o în mare măsură în captivitate, mai întâi în gulagul rusesc, iar mai apoi, în cel din proria-i ţară, a reuşit ceea ce foarte puţini oameni pot; anularea prăpastiei dintre suferinţa ca dezumanizare şi suferinţa ca umanizare. Pentru spiritele mari, suferinţa purifică, devualează, dă în vileag adevărata fiinţă, cu umbrele şi luminile ei, pentru ca printr-o asumare pe verticală, în Hristos, fiinţa să apară demascată, luminoasă, zveltă, suplă, în adevărata ei întruchipare, de materie înduhovnicită.Deşi cea mai recentă, ca apariţire, Simple povestiri cuprinde rememorări ale perioadei de tinereţe, probabil singura în care Părintele Dimitrie s-a bucurat de libertate de mişcare. Relatările referitoare la perioada în care a predat istoria la Liceul „Carmen Silva” din Bucureşti, întâlnirile de la Capşa ori perioada studenţiei şi întâlnirea cu marile personalităţi culturale ale vremii, sunt povestite de părintele Dimitrie Bejan într-un stil inconfundabil. El nu face literatură. Nu explorează tematic şi nu cosmetizează stilistic realitatea istorică pe care o trăieşte, însă o umanizează prin (cu) umor. Simple povestiri este o carte în care se râde sănătos cu poftă. Hazul de care dă dovadă Părintele Bejan contrazice o mai veche prejudecată care pune în opoziţie creştinismul şi umorul, desfiinţând percepţia conform căreia umorul este o formă de artă „uşoară”, iar creştinismul o credinţă a încruntării neverosimile.