Panciatantra (cele cinci carti ale intelepciunii)

Descriere

   "Panciatantra este cea mai celebra carte de povesti, fabule si cugetari din literatura sanscrita si in acelasi timp cel mai simplu si cel mai atragator tratat de intelepciune din cate s-au scris vreodata. Veacuri dupa veacuri Panciatantra s-a raspandit tot mai departe si tot mai adanc in literatura culta si in cea populara din Orient si din Occident. Azi nu mai e cu putinta sa se studieze folclorul vreunui popor european sau asiatic, fara a cunoaste mai intai Panciatantra. Panciatantra a fost de la inceput o opera care avea de scop sa invete arta de a carmui si intelepciunea in purtare, sub forma de fabule, povesti si cugetari. Ea trebuia sa serveasca la educarea printilor, dupa cum o declara si introducerea. Mai tarziu, ea a devenit din ce in ce mai mult o carte de educatie pentru tineret in genere, nu numai pentru fiii de printi." - Th. Simenschy     Fragment din volumul "Panciatantra (cele cinci carti ale intelepciunii)":     “Acum incepe aceasta a treia carte numita Povestea corbilor si a bufnitelor, din care prima strofa este urmatoarea:     Nu trebuie sa ne incredem in acela care a fost mai inainte impotriva noastra si care din dusman s-a facut prieten. Priveste cum a ars ascunzatoarea cea plina de bufnite, datorita focului adus de corbi. (1)     Iata ce se povesteste: Este din tinutul Deccanului un oras cu numele Mahilaropya. In apropierea acestuia se afla un smochin mare, plin de o multime de pasari si acoperit de un frunzis foarte des. Acolo traia odinioara regele corbilor, cu numele Culoare-de-Nor, inconjurat de nenumarati corbi. Acesta isi facuse acolo o cetate, in care-si petrecea timpul cu supusii sai. Insa intr-o ascunzatoare din munti, care-i servea de cetate, locuia regina bufnitelor, cu numele Zdrobitoarea-de-Dusmani. Aceea venea noaptea si zbura imprejurul smochinului. Pe orice corb ii iesea in cale il omora. In felul acesta, incetul cu incetul, datorita vizitelor regulate ale aceleia, smochinul fu golit de corbi. Si era si firesc sa se intample aceasta, fiindca:     Cine priveste nepasator cum inainteaza pe furis dusmanul sau boala, acela cu incetul e distrus din aceasta pricina. (2)     Tot astfel:     Cine nu inlatura dusmanul si boala de indata ce se ivesc, acela, chiar putemic fiind, este omorat de ei, de cum prind putere. (3)     Intr-o zi, regele corbilor chema pe toti sfetnicii sai si le zise:     — Dusmanul nostru, fiind foarte putemic si indraznet, pandeste prilejul si vine in fiecare noapte si ne macelareste. Cum sa i-o platim oare? Noi fireste, nu vedem noaptea, nici nu cunoastem cetatea sa, ca sa putem merge s-o atacam. De aceea care din aceste mijloace sa alegem? Pace, razboi, plecare, ramanere, alianta sau perfidie? Atunci aceia zisera:     — Bine ai facut, Maria-ta ca ne-ai pus aceasta intrebare. Doar se spune: Chiar si atunci cand nu-i intrebat, sfetnicul trebuie sa vorbeasca ceva. Insa cand e intrebat, el trebuie sa spuna indata ceea ce-i prielnic, fie ca-i placut, fie neplacut. (4)"