Paranoia. Diacronie, sincronie, metoda - Remus Bejan, Bogdan C. S. Pirvu

Descriere

Din Cuprins: ◊ Prolegomenon paranoic ◊ Diacronie paranoica ◊ Sincronie paranoica ◊ Metoda paranoica (I) ◊ Metoda paranoica (II) ◊ Conclusio paranoic Paranoia (mai strident in America, mai discret in Europa) si-a anuntat iesirea de pe "scena" psihopatologiei pe la mijlocul secolului XX, s-a retras oarecum in fundal, sub masca "tulburarii delirante" ori a "tulburarii de personalitate paranoide" si nu mica sa ne fie mirarea daca in urmatorii ani nu va cobori de-a binelea in sala si nu o vom vedea printre noi, "privitoare ca la teatru" - in vorbele lui Eminescu. Deci vom fi intrat in zona paranoiei si vom putea spune, dupa modelul regelui Ludovic al XIV-lea, ca "paranoicul sunt eu" - aceasta, fara a simula dupa "metoda" lui Dali, la care vom zabovi indelung, pentru simplul motiv ca bolnavul adevarat isi traieste boala "dupa chipul si asemanarea lui", cata vreme bolnavul inchipuit reproduce exemplaritatea bolii, dupa manual. Fragment din cartea "Paranoia" de Remus Bejan "Personalitatea sensibila este un tip de personalitate strabatuta de un sentiment elevat al valorilor morale, de o inalta stima de sine, ce o impinge sa creada ca nu este niciodata recunoscuta la justa valoare; de asemenea marcata de hiperestezie relationala, de sensibilitate si susceptibilitate exagerata in contactele sociale, ceea ce conduce la o mare vulnerabilitate in contactele sociale, la tendinta de autocritica, la interiorizarea dureroasa a esecurilor si la susceptibilitate. Cazul profesorului Wagner sau analiza personajului Hans Kolhlaas, dintr-o povestire a lui Kleist, ilustreaza tocmai acest tip de personalitate, precum si rolul pe care interactiunea dintre evenimentul-cheie, experienta traita si mediul o joaca in declansarea maladiei (cf. Ballerini & Monti 1990: 13). O stare deliranta, pe fondul unei predispozitii psihopatice (dependenta, vulnerabilitate, scrupulozitate, timiditate etc.), apare progresiv, in general ca urmare a esecurilor sau deceptiilor: printr-un mecanism specific, subiectul incepe sa interpreteze de o maniera deliranta lumea care il inconjoara, el atribuindu-i un sens gresit, desi o percepe corect. Aceasta experienta constituie experienta patogenica primara, caracterizata prin sentimentul unor insuficiente jenante, resimtit ca un atac la stima de sine. "