Spiritualismul rus in secolul XX - Ivan Ivamplie

Descriere

    „O lucrare cu aceasta tema este o indrazneala si o provocare. Indrazneala cat autorul a trebuit sa se situeze intr-un orizont atat de miscator si atat de proteic incat parca tine de inefabil. O provocare insa in masura in care orice gest, aici mai cu seama, este intens semnificativ. (...) Autorul, Ivan Ivlampie, are, mergand pe o distinctie mai veche, suflet slav si spirit european. De aici si sansa pe care stie sa si-o foloseasca. Mai inainte de a fi, asa-zicand, judecator, cand citesti aceasta teza greu iesi din conditia cititorului care se afunda hedonist in text.” - Academician Gheorghe VLADUTESCU     „Profesorul Ivlampie investigheaza cu pasiune si talent analitic raportarile la realitate ale unor autori pana mai ieri absenti din dezbaterile filosofice de la noi: Kirievski, Homiakov si Leontiev. De tot interesante sunt paginile dedicate unor titani ai spiritualitatii ruse, autori celebri (neincadrabili in tiparele inguste ale numeroaselor reductionisme care ne-au otravit, decenii de-a randul, atat analizele cat si tentativele de sinteza): Dostoievski, Soloviov si Rozanov. Acestia nu sunt tratati ca niste idoli de hartie, ci ca niste personalitati vii pentru ca Ivan Ivlampie vadeste excelente capacitati dialogale cu autorii remarcati prin onestitate, profunzime si sentiment al tragicului.” - Sergiu TOFAN      Fragment din volum:       “10. PARADOXUL SI ANTINOMIILE RAULUI       Socrate obisnuia sa spuna ca raul este ignoranta. Afirmatia lui este pe jumatate adevarata si numai in situatia in care, pentru a-l distruge, omul este angajat, mai intai, in demascarea lui. Raul insa nu provine din ignoranta, ci din libertate, realitate fata de care grecii nu manifestau interes si intelegere. El se naste din orgoliul spiritual al omului de a se afirma de sine statator, substituindu-se lui Dumnezeu. Astfel omul pierde imaginea divina din el si rastoarna intreaga ierarhie cosmica; centrul lui se regaseste determinat fie de o stihie a naturii, fie de o Idee sau de un principiu abstract investit cu puteri demiurgice creatoare. Socrate a intuit primejdia instrainarii energiilor pozitive ale omului si de aceea recomanda ca in actul cunoasterii sa incepem prin a ne descoperi sinele. El este modelul viu al luptei impotriva orgoliului spiritual, model de smerenie si de umilinta spirituala. Iar atunci cand identifica raul cu ignoranta o facea cu intentia de a cunoaste si de a combate raul prezent deja in lume. Dar Socrate a introdus ratiunea in morala - fapt inadmisibil care, mai tarziu, il va irita profund pe Nietzsche. Intuitia lui „daimonica" l-a ajutat, in schimb, sa evite antinomiile raului, lasand aceasta povara in seama acuzatorilor si judecatorilor sai.     Paradoxul raului incepe sa se manifeste odata ce omul adopta doua atitudini nefiresti: de diminuare pana la limita a prezentei sale sau de exagerare a acestei prezente.     In primul caz, refuzand cunoasterea raului, devenim neputinciosi in fata puterii lui negative de distrugere, ne afundam in minciuna, indiferenta si iresponsabilitate fata de actele pe care le comitem. Berdiaev ne invata sa discernem duhurile, deoarece raul se afla in puterea demonilor care imprumuta aspectul ingerilor luminii. Adica raul ia chipul binelui. Alienarea omului in civilizatia contemporana a generalizat raul in toate domeniile de activitate. Mijloacele publice de informare deservesc cel mai periculos joc: cel al fardarii raului in culorile binelui. Este adevarat ca in felul acesta o cantitate imensa de suferinta este eliminata, dar si prostratia si moartea spirituala este pe masura."