Imparatul tuturor bolilor. O biografie a cancerului - Siddhartha Mukherjee

Imparatul tuturor bolilor. O biografie a cancerului - Siddhartha Mukherjee

Descriere

Împăratul tuturor bolilor este o biografie a cancerului – excepţională şi profund umană – de la primele sale atestări documentare cu mii de ani în urmă până la bătăliile eroice ale secolului XX, menite să-l trateze, să-l stăpânească şi să-l cucerească printr-o nouă şi deplină înţelegere a esenţei sale. Medic, cercetător şi scriitor multiplu premiat, Siddhartha Mukherjee studiază cancerul cu precizia specialistului în biologie celulară, prin perspectiva istoricului şi cu pasiunea biografului. Rezultatul este o cronică elocventă şi uimitor de lucidă a unei maladii care face victime de mai bine de 5 000 de ani.   Povestea cancerului este povestea inteligenţei omului, a curajului, optimismului şi a perseverenţei sale, după cum este şi cea a orgoliului, a paternalismului şi a ipotezelor greşite. Mukherjee relatează secole de descoperiri, obstacole, victorii şi decese văzute prin ochii medicilor dinaintea lui, care au luptat cu un adversar infinit mai ingenios decât ei şi pe care, cu trei decenii în urmă, credeau că l-au înfrânt printr-un război total. Cartea se citeşte ca un thriller în care personajul principal este cancerul.   Începând cu regina persană Atossa, al cărei sclav grec i-a tăiat sânul canceros, până în secolul al XIX-lea, bolnavii care au fost supuşi unor procedee de radio- sau chimioterapie primitive, până la pacienta cu leucemie a lui Mukherjee, Carla, Împăratul tuturor bolilor vorbeşte despre oameni care au acceptat regimuri draconice pentru a supravieţui şi pentru a ne face pe noi să înţelegem secretele acestei maladii clasice.   Emoţionantă, stimulantă şi surprinzătoare, Împăratul tuturor bolilor oferă o privire fascinantă asupra tratamentelor viitoare ale cancerului. Este o carte lămuritoare, care aduce speranţă celor care se străduiesc să dezbrace cancerul de haina lui de mister.   Siddhartha Mukherjee este specialist în oncologie medicală şi cercetător. Este profesor la Universitatea Columbia şi face parte din personalul Centrului medical al Universităţii Columbia. A studiat şi absolvit medicina la Universitatea Stanford, la Universitatea Oxford şi la Facultatea de Medicină de la Harvard.   Pentru Împăratul tuturor bolilor, Siddhartha Mukherjee a câştigat în acest an premiul Pulitzer.

Pe aceeași temă

Siddhartha Mukherjee