Mitologii nominale in proza lui Mircea Eliade

Descriere

Numele proprii cu substrat mitologic la Eliade constituie un amplu camp de desfasurare a unor sensuri fundamentale, existentiale, dar si filosofice, ca si a unor forte actionand la nivelul diegezei, ceea ce confera acestei literaturi densitate si o anumita verticalitate a semnificarii, relevate cu finete de autoare. Ele se afla intr-un subtil proces de motivare intra- si extra textuala, constituind spatiul semiotic cel mai incitant, pentru ca ele construiesc lumea si o poarta cu sine, in acelasi timp. Aceste aspecte mobilizeaza interesul exegetic al Monicai Bors. Lucrarea isi propune astfel o atenta examinare a acestui mod particular de constructie narativa, in care numele personajelor "tes" in profunzime textul, motivandu-se, angrenate fiind, prin insusi acest fapt, ca elemente constitutive ale unui organism textual devenit autotelic. Analiza numelor personajelor eliadesti ca mitologeme sau mitofore, ceea ce autoarea numeste mitologii nominale, la un scriitor stapanit de prezenta sacrului, arhetipalului si miticului in lume, chiar si in faptele cele mai anodine, prezenta teoretizata de lucrarile sale stiintifice, are gradul de profunzime si dificultate pe care interpreta le-o confera. Aici intervine orizontul teoretic al receptarii, grila interpretativa, ca si capacitatea cercetatoarei de a-si pune intrebarile importante care sa-i permita accesul spre zonele de maxima relevanta semiotica a acestei creatii incifrate. Intre text si metatext circula in fond aceeasi seva, si autoarea se bazeaza, pe buna dreptate, pe acest fapt. Fragment: " 4.6. Desacralizarea numelui si pierderea identitatii. Semnul calauzitor La tiganci deschide seria prozelor (19 trandafiri, in curte la Dionis, Pe strada Mantuleasa) cu protagonistii amnezici, treziti de un mesager care le redescopera adevarata identitate a sufletului, le reaminteste originea divina, celesta; in traditia mandeeana, Mesagerul ceresc se adreseaza lui Adam: „Nu mai dormi, trezeste-te, nu uita insarcinarea pe care ti-a dat-o Domnul". Tema amneziei, provocata prin scufundarea in Materie (=Viata) si anamneza dobindita prin gesturile, cantecele si cuvintele unui sol, dezvoltate in La tiganci si 19 trandafiri amintesc de legenda lui Matsyendranath, din folclorul religios al Indiei medievale. Acest maestru yoghin se indragosteste de o Regina si ramane in palatul ei, uitandu-si complet identitatea (dupa alta varianta, ajunge prizonier al femeilor din tara Kadali). Discipolul lui Matsyendranath, Goraknath, i se infatiseaza sub aspectul unei dantuitoare care se misca pe o muzica misterioasa. Treptat, Matsyendranath isi aminteste adevarata identitate: „el intelege ca «drumul carnii» duce la moarte, ca «uitarea» sa era in fond uitarea adevaratei naturi nemuritoare si ca «farmecele din Kadali» reprezinta mirajele vietii profane. Goraknath ii arata ca «uitarea» care era sa-l coste nemurirea a fost provocata de zeita Durga. Aceasta vrajitorie a ei simbolizeaza eternul blestem al ignorantei, azvarlit de «Natura» (i.e.Durga) asupra omului". In caldura inabusitoare a Bucurestilor, in timp ce asteapta tramvaiul, Gavrilescu simte, asemeni colonelului Lawrence, ca arsita il loveste „in crestet", „ca o sabie": „Arsita aceea teribila a Arabiei l-a lovit ca o sabie. L-a lovit crestet ca o sabie, amutindu-l". Trimiterea la pasajul de inceput al cartii T. E. Lawrence, Revolta in desert („arsita Arabiei ne intampina ca un palos amutindu-ne. Era o amiaza din Octombrie 1916; si soarele, asemenea de luna, adormise culorile. Erau numai lumini si umbre, albe case si sparturile negre ale caselor...") si inserarea in nuvela a lui „Lawrence al Arabiei-sunt explicate de catre stefan Borbly prin calitatile de „initiator si mod exemplar" ale acestuia, prin insusirile sale «hermetice» „de fiinta care trece una singura de la sacru (glorie mitizata), la profan, de om care «moare» si «in sub identitati civile alternative"; identitatea sa eroica se ascunde in nur anodine, „epifanii histrionice ale unei fiinte trecute — cel putin in constiinta biblica — in moarte". Intr-o astfel de cheie, existenta cenusie a lui Gavrilescu poate interpreta ca epifana. Povestea colonelului Lawrence are rolul unei istorii :- echivalente care anticipeaza istoria lui Gavrilescu, prin punerea in oglinda. Exista trei semne care intra intr-o relatie de echivalare contextuala - prezenta unor trasaturi inerente sau contextuale (+ militar). Semnificatia r melui iubitei lui Gavrilescu (avand element de compunere un vechi CUN german, hilta, hiltia, „lupta, batalie"), isi amplifica „relevanta textuala"286 pe care o are, prin insusi „statutul sau semiotic", prin punerea in context cu comparatia — simbol arsita — sabie, si cu imaginea eroului Arabiei, coloneld Lawrence. (Eroul Arabiei, colonelul Lawrence este „un adevarat mit", obsedat de „visul sau intim, aventura concreta, militara, fiind numai realizarea aventuri spirituale pe care o experimentase el din cei dintai ani ai tineretii"287, „regele neincoronat al celor trei Arabii" cum era numit, aventurier de geniu, strateg d carui vis a fost eliberarea arabilor de sub dominatia turcilor, „reprezentantul unui tip ideal de intelectual, pentru care cunoasterea inseamna in primul rand intele-gerea, cu mult timp inainte, a marilor schimbari", „un vizionar"288.) Urmand o „lectura a semnelor", observam cum un semn (arsita-sabie) de a carui semnificatie Gavrilescu nu-si da seama (se afla in postura de „nelmplinire semio-tica"), trimite la alt semn ascuns, latent (Hildegard) printr-un semn inteime-diar, colonelul Lawrence, despre care vorbesc eminentii studenti in statia tramvai, si repetat obsesiv de catre protagonist. Neimplinirea semiotica ege tradusa de Sorin Alexandrescu ca „un fel de semi-cadere in profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat", si o exemplifica prin amnezicul Adriar din in curte la Dionis care isi aminteste semnificantul, dar nu si semnificatul s: nici codul care ar putea produce semnificatul. in aceasta situatie se afla bova-ricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neimplinirea semiotica inteleasa ca o cadere, inscrie numele ie seria mitonimelor desacralizate. "